Dr. Francu Nicoleta
Se afișează postările cu eticheta Afec. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Afec. Afișați toate postările

Criza de astm bronsic la copil - cauze & metode de evitare

15:00
dr-francu-nicoleta,dr-francu-tecuci,dr-francu-pediatrie


Astmul bronsic este o boala cronica inflamatorie a bronhiilor ce evolueaza prin episoade recurente de bronhospasm cauzate de o sensibilitate sporita a bronhiilor fata de diferite substante, traduse clinic prin senzatie de lipsa de aer, tuse si respiratie suieratoare.


TABLOUL CLINIC AL ASTMULUI BRONSIC

Clasic, criza de astm bronsic se declanseaza noaptea sau dimineata devreme si este caracterizata prin:
  • Respiratie suieratoare - se percepe la auscultatia cu stetoscopul de catre medic sau de la distanta fiind deseori relatata de bolnav. Pentru astmul bronsic sunt caracteristice episoadele repetate de respiratie suieratoare.
  • Dispnee (respiratia dificila) - in criza, respiratia devine dificila, cu expir prelungit, suierator, si este insotita de efort respirator, cu participarea muschilor respiratori accesori de la nivelul gatului si abdomenului.
  • Sufocare (senzatia de lipsa de aer) - pe masura ce ingustarea bronhiilor se accentueaza, aerul din plamani este prins ca intr-o "capcana", devenind tot mai dificil si inspirul, asa incat, daca initial bolnavul avea senzatia ca nu poate da afara aerul din piept, ulterior apare si senzatia ca nu mai poate trage aer. In acelasi timp, se secreta un mucus vascos, care nu poate fi eliminat si "clocoteste" in interiorul bronhiilor.
  • Tusea este un act reflex de protectie si are drept scop evacuarea secretiilor bronsice din caile respiratorii. Tusea poate fi puternica si prelungita. Abia cand criza de astm ia sfarsit, secretiile bronsice devin mai fluide si sunt eliminate sub forma de sputa ("scuipat") albicioasa in cantitate mica (ca o moneda). Uneori, tusea este singura manifestare a astmului bronsic.
  • Pozitia copilului in timpul accesului este fortata. Bolnavii nu pot sta culcati, prefera pozitia sezut.
  • Toracele este destins, cu diametrele marite, "ca un butoi", bombat. Se pot observa "bataile aripilor nazale" si dilatarea jugularelor.
  • Tegumentele sunt palide, transpirate, uneori cu pete rosii sau cianoza (coloratia albastruie) triunghiului nazal, a degetelor si urechilor.
  • Neliniste, agitatie, instabilitate emotionala, slabiciune generala, indispozitie. Copilul poate fi molesit sau poate deveni agresiv.
Durata crizei este, in general, de 1-2 ore si cedeaza spontan sau sub tratament. Intre crize, bolnavul se poate simti perfect sanatos, sau poate persista o ingreunare a respiratiei la efort.


FACTORI CAUZALI SI DECLANSATORI AI CRIZEI DE ASTM

Factorii declansatori sunt acele substante (sau evenimente) care provoaca criza de astm sau determina ingreunarea respiratiei. Pentru cei mai multi dintre bolnavi, crizele sunt declansate de expunerea la alergeniPredispozitia familiala la alergie - atopia - este factorul de risc cel mai important in dezvoltarea bolilor alergice la copil. Daca unul dintre parinti sufera de alergie, riscul de astm la copil este de 40-50% si creste pana la 66% daca ambii parinti sunt alergici.

Factori declansatori ai crizelor de astm:

Praful de casa - este o combinatie complexa de alergeni. Principala componenta alergizanta a prafului sunt acarienii si produsele activitatii lor.
Elemente sugestive: aparitia sau agravarea simptomelor astmatice in case cu covoare persane sau mochete groase, draperii, mobila tapitata, biblioteci cu carti vechi - in special in dormitor.
Metode de evitare:
  • Spalarea saptamanala a lenjeriei de pat in apa fierbinte si uscarea la soare;
  • Fetele de perna si de plapuma trebuie sa fie etanse;
  • Inlocuirea covoarelor cu parchet, in special in dormitor;
  • In locul mobilierului tapitat, utilizarea vinilinei, pielii sau a mobilei din lemn;
  • Utilizarea aspiratoarelor (preferabil cu filtru de apa).

Alergeni de la animale cu blana
Elemente sugestive: aparitia sau agravarea bolii dupa primirea in casa (si in special in dormitor) a unei pisici, a unui caine sau a unei rozatoare mici (ex:hamster).
Metode de evitare:
  • Excluderea animalului din casa sau, cel putin, din dormitor;
  • ! Alergenii proveniti de la pisica pot persista in casa timp de 6 luni;
  • In cazul pastrarii animalului se recomanda toaleta riguroasa a acestuia.

Alimente
Elemente sugestive: aparitia sau agravarea bolii dupa consumul de oua, lapte, ciocolata, cacao, citrice, peste, icre, miere de albine, nuci, diversi aditivi sau coloranti.
Mod de evitare:
  • Excluderea din alimentatie a produselor incriminate .
  • Citirea cu atentie a etichetelor produselor alimentare si evitarea celor care contin sulfiti, tartrazina, salicilati, glutamat monosodic, benzoat (substante despre care se considera ca pot da simptome de astm).

Alergeni de la gandacii de bucatarie
Elemente sugestive: prezenta acestor insecte in numar mare in locuinta pacientului.
Metode de evitare:
  • Igienizare corespunzatoare a locuintei;
  • Folositi sprayul contra gandacilor cand copilul nu este in locuinta, apoi aerisiti foarte bine toate incaperile.

Polenul si mucegaiul
Elemente sugestive: existenta de suprafete acoperite de mucegai in casa pacientului sau aparitia/ agravarea simptomelor intr-o anumita perioada a anului, in special dupa ploaie (astm sezonier), deseori asociat cu rinita alergica sezoniera.
Mod de evitare:
  • Evitarea plimbarilor in perioadele de polenizare (mai ales in lunile mai-iunie) si mentinerea ferestrelor inchise in special in zilele senine, cu vant.

Fumul de tigara 
Mod de evitare:
  • Pacientul nu trebuie sa fumeze. De esemenea, este contraindicat fumatul in preajma copilului astmatic.

Medicamentele si vaccinurile
Elemente sugestive: aparitia sau agravarea dupa administrarea unor medicamente precum: aspirina, diclofenac, indometacin, fenilbutazona, propranolol, metoprolol, peniciline, cefalosporine, tetracicline, siropuri ce contin coloranti si aromatizanti, vaccinuri produse pe embrion de ou.
Metode de evitare:
  • Nu se administra antiinflamatoare nesteroidiene, beta-blocante, antibiotice sau vaccinuri in cazul in care provoaca simptome de astm.
  • Inlocuirea medicamentelor in forma de sirop cu tablete;
  • Evitarea medicatiei fitoterapeutice (plante medicinale).

Efortul fizic si cel psiho-emotional
Elemente sugestive: aparitia sau agravarea bolii dupa efort fizic sau la confruntarea cu o situatie stresanta.
Metode de evitare:
  • ! Activitatile fizice nu trebuie evitate;
  • Aparitia simptomelor poate fi prevenita prin adminstrarea unui bronhodilatator inaintea inceperii efortului fizic;
  • Evitarea pe cat posibil a stresului de orice fel la copil (mersul la gradinita, la scoala, anuntarea unei lucrari de control, invitarea la tabla, primirea unui calificativ prost sau conflictele intercolegiale/interparentale pot constitui situatii extrem de stresante).


COPILUL ASTMATIC SI SPORTUL

Unii copii astmatici nu participa al orele de educatie fizica de la scoala intrucat considera ca sportul nu le este recomandat. Copilul bolnav de astm poate si trebuie sa faca exercitii fizice.
Elaborarea unui program individualizat de exercitii fizice va influenta benefic starea fizica a micutului si evolutia astmului. Copilul astmatic care este corect tratat si primeste tratament sistematic duce o viata normala! Un copil astmatic care nu se antreneaza, poate avea o criza de astm la un efort fizic minim.

Ca regula generala, este de preferat ca activitatea fizica sa se desfasoare intr-o atmosfera calda si umeda (efortul in aer rece si uscar trebuie pe cat posibil evitat). Jocurile cu risc redus in provocarea astmului, cu episoade scurte de efort fizic sunt:
  • Fotbal (portar)
  • Volei
  • Atletism
  • Ciclism
  • Tenis (in perechi)
  • Inotul
  • Gimnastica (exercitii la bara, inele)
Jocurile sportive cu risc marit in provocarea astmului:
  • Alergari
  • Schi la distante mari
  • Aerobic
  • Fotbal in incaperi.
Adesea este necesar ca micutul sa inhaleze un medicament profilactic cu 10 -15 minute inainte de efort (preferabil bronhodilatatoare cu actiune rapida :1-2 pufuri de Ventolin);
De asemenea, este indicata purtarea unui spray de criza in buzunar si utilizarea acesuia in caz de jena respiratorie.


ORIENTAREA PROFESIONALA A COPILULUI ASTMATIC

De la o varsta frageda este importanta dezvoltarea intereselor profesionale ale copilului.
Restrictii profesionale pentru copilul cu astm:
  • In alergiile alimentare trebuie evitate profesiile de vanzator, bucatar;
  • In sensibilitatea la praf - profesia de istoric, bibliotecar, constructor;
  • Profesiile care presupun contactul cu mirosuri puternice (parfumerie) sau eforturi fizice intense.
Nu convingeti copilul ca nu va deveni chimist sau biolog, ci incercati sa-i directionati interesele spre profesii fara risc de agravare a bolii.
Ultima actualizare:4.01.2015
Mai mult ...

Boala celiaca sau intoleranta la gluten la copii

15:58
dr-francu-nicoleta, dr-francu-tecuci,dr-francu-pediatrie


BOALA CELIACA LA COPII

Boala celiaca este o boala autoimuna multifactoriala cauzata de ingestia de alimente care contin gluten (un complex proteic prezent in grau, secara, orz, ovaz) la persoanele care sunt predispuse genetic, si care se poate manifesta incepand cu orice varsta, adesea chiar din copilarie.
Boala celiaca se manifesta ca un raspuns imun, care induce o inflamatie seminificativa la nivelul intestinului subtire, impiedicand asimilarea nutrientilor din hrana, favorizand astfel instalarea malnutritiei.


BOALA CELIACA LA COPII - SIMPTOME

Numita si boala cameleon, boala celiaca prezinta simptomatologie diversa, de aceea este si greu de diagnosticat. Boala celiaca afecteaza numeroase sisteme si organe: tractul gastro-intestinal, sistemul nervos central, sistemul osteoarticular, pielea, ficatul, sistemul reproducator.
Boala celiaca se manifesta prin diaree (sau, mai rar, constipatie favorizand confundarea cu sindromul colonului iritabil), pierdere in greutate, distensie abdominala, dureri abdominale, varsaturi, incetinirea cresterii. Simptomele extra-intestinale includ: anemie, rahitism (osteoporoza), amenoree, deficiente de vitamine si minerale.
Este important de retinut ca boala celiaca nu se prezinta identic la toate persoanele. Ea apare sub diferite forme clinice, unele persoane cu intoleranta la gluten putand fi chiar asimptomatice. Totusi, lipsa manifestarilor nu exclude boala.


BOALA CELIACA LA COPII - ANALIZE

Diagnosticul de boala celiaca se stabileste in urma unor teste de sange urmate de biopsie intestinala.

Testul pentru anticorpii antitransglutaminaza tisulara este un test rapid, de mare incredere, folosit pentru depistarea intolerantei la gluten, detectand prezenta anticorpilor tip Ig A in sangele bolnavilor. De asemenea, se cauta prezenta anticorpilor antiendomisium. Testul pentru anticorpi antigliadina din clasele Ig A si Ig G este decisiv, in special la copiii cu varste sub 3 ani.

Biopsia intestinala. In cazul in care testele de sange sunt pozitive, se poate indica efectuarea biopsiei intestinale, procedura ce consta in recoltarea endoscopica a unui fragment din mucoasa intestinului subtire care este, apoi, analizat microscopic. In cazul in care se identifica modificari caracteristice (atrofia vilozitatilor intestinale si cresterea numarului de limfocite intraepiteliale), poate fi pus diagnosticul definitiv de boala celiaca.


BOALA CELIACA LA COPII - TRATAMENT

Tratamentul se bazeaza doar pe dieta. Eliminand complet glutenul din dieta (paine, crutoane, biscuiti, paste, produse de patriserie, cereale, prajituri, pizza, burgeri, chipsuri, bere) simptomele vor disparea. Totusi, dieta fara gluten nu este usor de urmat deoarece impune o disciplina stricta si multa atentie la produsele care contin gluten ascuns (supe, sosuri - inclusiv sosul de soia, muraturile cu otet din orz, mezeluri, acadelele care contin mici cantitati de faina de grau, hamburgeri vegetarieni).

De semenea, s-au dovedit de ajutor anumite produse simbiotice (ex: Cymbio capsule, ProCombo capsule)  ce contin o asociere de probiotice si fibre, cu rol deosebit de important in echilibrarea florei intestinale.

Boala celiaca nu trebuie confundata cu alergia la grau sau gluten, care este o afectiune mult mai rara si care implica mecanisme imunitare diferite.

Ultima actualizare: 22.04.2020
Mai mult ...

Laringita acuta la copii

00:00
dr-francu-nicoleta, dr-francu-tecuci, dr-francu-pediatrie,pediatru-tecuci


Laringita acuta este definita ca un proces inflamator localizat la nivelul corzilor vocale si laringelui care evolueaza autolimitat, avand o durata de 3-7 zile.

Boala este mai frecventa la grupa de varsta 1-6 ani si poate fi insotita si de alte simptome aferente unor infectii respiratorii superioare asociate precum: nas infundat, secretii nazale apoase sau mucoase.


LARINGITA ACUTA - CAUZE

Etiologia este frecvent virala, in special daca afectarea este subglotica, iar printre virusurile implicate se numara:
  • virusul sincitial respirator
  • adenovirusul
  • virusurile gripale
  • virusul rujeolic
  • myxovirus influenzae si parainfluenzae

Bacteriile pot fi de asemenea responsabile, mai cu seama in afectarea supraglotica:
  • Haemophylus influenzae;
  • Streptococcus pyogenes;
  • Staphylococcus aureus.


LARINGITA ACUTA - SIMPTOME SI SEMNE

Boala poate debuta prin obstructie nazala si secretii nazale apoase sau mucoase, febra, tuse si, in mod progresiv, in 12-24 ore sa se asocieze simptome tipice de afectare laringiana:
  • stridor laringian (sunet anormal, inalt, muzical, audibil mai frecvent in inspir)
  • raguseala
  • respiratie dificila
  • respiratie rapida la sugar
  • efort respirator


FORME CLINICE DE LARINGITA

1. Laringita acuta benigna (simpla) - este urmarea unui episod de rinofaringita. Clinic asociaza:
  • disfonie (voce ragusita)
  • tuse latratoare, iritativa
  • disfagie (dificultati la inghitire)
  • afebrilitate sau subfebrilitate (37,5-38ºC)
Tratamentul include:
  • atmosfera umeda (prin folosirea unui umidificator);
  • hidratare adecvata prin consum crescut de ceaiuri, sucuri naturale de fructe sau legume, supe;
  • antiinflamatoare (Ibuprofen) si antipiretice (Paracetamol).


2. Laringita acuta subglotica - apare in cadrul unui episod infectios rinofaringian. Clinic asociaza:
  • febra
  • stridor inspirator (sunet "muzical" care apare in inspir la trecerea aerului prin lumenul laringian ingustat)
  • tahipnee (frecventa respiratorie crescuta)
  • tiraj superior
  • tuse latratoare
  • raguseala
  • cianoza (coloratie albastruie a pielii) - semn de gravitate
Tratamentul include:
  • atmosfera umeda;
  • hidratare corespunzatoare prin aport lichidian crescut;
  • administrare precoce de antiinflamatoare steroidiene intravenos (Dexametaxona, Hidrocortizon Hemisuccinat) sau oral (Prednison).
  • Antitermice.
Forma grava de laringita subglotica necesita in plus:
  • aerosoli cu Adrenalina;
  • oxigenoterapie;
  • rehidratare pe cale intravenoasa;
  • antibioterapie in caz de suprainfectie bacteriana.


3. Laringita striduloasa (spasmodica) - este un spasm glotic care apare cu ocazia unui episod de rinofaringita si care debuteaza brusc, de obicei noaptea, mai frecvent la copiii cu varsta cuprinsa intre 3 luni si 3 ani.
Spasmul regreseaza spontan, rapid (zeci de minute/ore), insa sunt posibile recidive in zilele sau saptamanile urmatoare. Clinic asociaza:
  • dispnee 
  • stridor inspirator
  • tiraj superior
  • tuse latratoare
  • disfonie (raguseala)
  • afebrilitate
  • medicul va cauta semnul Koplick (inaugureaza adesea o rujeola)
Dintre factorii care favorizeaza aparitia acestui tip de laringita fac parte:
  • terenul atopic (alergii)
  • vegetatiile adenoide (polipi nazali)
  • paratrofia (copil cu greutate peste normalul varstei)
  • expunerea la fum de tigara sau fum rezultat din combustia lemnelor
Tratamentul consta in:
  • atmosfera umeda;
  • antiinflamatoare;
  • in cazul recidivelor se indica adenoidectomie (excizia chirurgicala a polipilor).


4. Epiglotita – este rara, cu debut brutal, cauzata de infectia cu Haemophilus influenzae.
Clinic, debutul este brusc, in stare de aparenta sanatate, prin:
  • stare generala alterata, toxica
  • dispnee laringiana severa cu disfagie si sialoree (copilul respira cu dificultate, cavitatea orala este mentinuta deschisa, cu limba proiectata anterior, inghititul este dureros sau imposibil, saliva se scurge din gura bolnavului)
  • copilul prefera pozitie sezanda, aplecat in fata, cu gatul in hiperextensie
  • febra (39,5ºC)
  • voce slaba, fara tuse
  • adenopatii cervicale
Tratament:
  • intubatie orotraheala sau traheotomie;
  • oxigenoterapie;
  • corticosteroizi intravenos (Hidrocortizon sau Dexametazona);
  • hidratare si alimentare parenterala;
  • antibioterapie i.v.
  • tratamentul contactilor cu Rifampicina;
  • antipiretice.
Ultima actualizare:4.01.2015




Mai mult ...

Sinuzita acuta la bebelusi si copii

00:00
dr-francu-nicoleta, dr-francu-tecuci, dr-francu-pediatrie


Sinuzita acuta reprezinta inflamatia mucoasei care tapeteaza peretii ososi ai sinusurilor paranazale cu durata mai mica de 4 saptamani.


CAUZELE SINUZITEI


Etiologia este in principal bacteriana, fiind adesea implicate bacterii precum Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Moraxella cattarrhalis sau Staphylococcus aureus - in special in etmoiditele nou-nascutului si sugarului mic. Implicarea virusurilor precum rinovirus, adenovirus si virusul gripal/ paragripal, sau a fungilor este posibila, dar rara.

In cazul infectiilor acute de cai respiratorii superioare, mucoasa nazala tumefiata (umflata, inflamata) obstrueaza ostiumul sinusului paranazal, iar oxigenul intrasinusal este resorbit. Presiunea sinusala negativa astfel rezultata provoaca durere locala si conduce la formarea unui transsudat care umple sinusul si constituie un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor ajunse aici.


SINUZITA ACUTA LA COPII - SEMNE SI SIMPTOME

Tabloul clinic al sinuzitei cuprinde:
  • Febra
  • Obstructie nazala
  • Secretie nazala mucopurulenta
  • Hiposmie (diminuarea mirosului)
  • Halitoza (respiratie urat mirositoare)
  • Tuse productiva - in special nocturna, cauzata de scurgerea secretiilor purulente in nazofaringe
  • Senzatie de plenitudine la nivelul sinusului afectat
  • Zona de deasupra sinusului poate fi sensibila, tumefiata (umflata) si eritematoasa (rosiatica)
  • Durere faciala - intalnita mai rar la copii fata de adulti


STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE SINUZITA

Sinuzita e suspectata la copii cand scurgerea nazala purulenta persista mai mult de 10 zile si este insotita de astenie si tuse.

Examenul radiologic poate evidentia opacifierea sinusurilor si/ sau ingrosarea marcata a mucoasei acestora. La copil, sinusurile etmoidale se fizualizeaza radiologic intre a 3-a si a 12-a luna de viata, sinusurile maxilare devin vizibile radiologic intre 3 si 6 ani, iar cele frontale intre 8 si 10 ani.

Examenul ORL evidentiaza prezenta puroiului in fosele nazale, congestia cornetelor nazale si, uneori, treneu purulent pe peretele posterior al faringelui. 


COMPLICATIILE SINUZITEI

La copil, sinuzita este grevata de o rata a complicatiilor  mai crescuta fata de adulti din cauza dezvoltarii incomplete a peretilor ososi ai sinusurilor, ceea ce permite extensia rapida a infectiei. Cele mai frecvente complicatii sunt celulita orbitara, abcesul orbitar, meningita si abcesul cerebral.


SINUZITA ACUTA LA COPII - TRATAMENT

Tratamentul simptomatic include:
  • Curatarea nasului prin lavaj nazal cu ser fiziologic sau apa de mare (ex: Quixx Baby®, Nosette Baby®), urmata de aspirarea secretiilor cu ajutorul pompitei nazale sau aspiratorului nazal (ex: Batista bebelusului®);
  • Antiseptic local (ex: Colargol picaturi 0,1% 1-2 picaturi in fiecare nara de 2-3 ori pe zi, maxim 5 zile);
  • Combaterea inflamatiei prin administrare de ibuprofen (ex: Algin®, Nurofen®);
  • Combaterea febrei si durerii locale prin administrare de paracetamol (ex: Panadol ®, paracetamol supozitor);
  • Fluidifiante (ex: Fluimucil 2%®,  Plantexir®, Erdomed®);
  • La recomandarea medicului, se pot face aerosoli cu solutie salina hipertonica (ex: Respisun®) sau mucolitice (ex: Fluimucil®, Viscoflu®)
  • Corticoterapie nazala si antihistaminice se recomanda in cazul sinuzitelor alergice;

Tratament antibiotic se va administra conform recomandarilor medicului.

Ultima actualizare:4.07.2015




Mai mult ...

Tusea la copii - Cauze, tipuri & tratament

12:40
tuse-cronica,tuse-sirop,tuse-tratament, tuse-noaptea


Tusea este un mecanism reflex sau de intentie deliberata de curatare a tractului respirator menit sa "expulzeze" corpii straini, secretiile abundente si microorganismele patogene din caile aeriene. Tusea in sine nu este o boala, ci un simptom al unei afectiuni


TUSEA ESTE ACUTA SAU CRONICA?

In general, tusea este considerata acuta daca are o durata mai scurta de 2-3 saptamani. Cauze de tuse acuta:
  • Infectii (rinofaringita, rinita, faringita, angina, sinuzita, laringita, traheita, bronsita, pneumonie)
  • Boala reactiva a cailor aeriene
  • Iritative
  • Alergii
  • Aspiratia de corp strain
  • Reflux gastroesofagian
  • Habituala sau psihogena
  • Defecte anatomice
  • Fibroza chistica (mucoviscidoza)
  • Stari de imunodeficienta
  • Medicamente
  • Iritatia canalului auditiv extern

Tusea cronica (durata de peste 2-3 saptamani) are drept cauze:
  • Postinfectioasa
  • Astm sau bronsita astmatica
  • Alergii
  • Vegetatii adenoide (polipi)
  • Fistula traheo-esofagiana
  • Traheobronhomalacia
  • Inel vascular
  • Boala de reflux gastroesofagian
  • Bronsita cronica 
  • Deficit imun (Ig A, ig G) sau deficit de complement



TUSEA ESTE SEACA SAU PRODUCTIVA?

Tusea seaca
 (iritativa, neproductiva) este in general de scurta durata si insoteste infectiile de tract respirator superior (rinita, faringita, laringita) dar poate, de asemenea, sa apara la debutul unor infectii de cai respiratorii inferioare (bronsita, pneumonie). Atunci cand este prelungita, devine epuizanta si poate agrava leziunile deja existente la nivelul mucoasei respiratorii.

Tusea productiva (umeda, expectoranta) este insotita de expectoratie. Aceasta este utila in curatarea cailor respiratorii prin eliminarea secretiilor din tractul respirator inferior. Copiii mai mari, la fel ca adultii, scuipa mucusul, insa cei mici il inghit. Ajuns in stomac acesta poate determina tulburari digestive precum varsaturi sau diaree.


CAUZELE TUSEI LA COPII

  • Tusea insotita de febra si scurgere nazala sugereaza infectia.
  • Tusea cu caracter sezonier indica alergia.
  • Atunci cand febra lipseste, iar tusea persistenta este insotita de secretie nazala apoasa suspectam rinita alergica.
  • Tusea in timpul noptii sau dimineata devreme sugereaza sinuzita
  • Tusea seaca, "latratoare", insotita de febra moderata si raguseala se intalneste in laringita acuta.
  • Senzatia de arsura retrosternala, raguseala si tusea nocturna, uscata, sugereaza boala de reflux gastro-esofagian.
  • Tusea declansata de expunerea la praf sau alti alegeni precum: puf, par de animale, polen si mucegai, sugereaza o afectiune iritanta, alergica sau reactiva a cailor aeriene.
  • Tusea insotita de respiratie suieratoare (wheezing) sugereaza bronsiolita sau astmul bronsic.
  • Tusea cu tonalitate inalta sau metalica este tipica pentru tusea habituala sau psihogena.
  • Tusea cronica insotita de transpiratii nocturne si pierdere in greutate sugereaza tuberculoza.
  • Tusea cronica, cu istoric de infectii respiratorii recurente, retard somatic si pubertar asociate cu diaree cronica ridica suspiciunea de fibroza chistica.


TRATAMENTUL TUSEI LA COPII

In tratamentul tusei, masurile generale includ:
  • Consum crescut de lichide (ceaiuri, supe, sucuri de fructe, compoturi) pentru curatarea mucusului subtire din gat si pentru ameliorarea durerii locale cauzate de iritatie. Pentru calmarea tusei, cele mai indicate ceaiuri sunt: ceaiul de patlagina care are efect antiinflamator, emolient si cicatrizant si ceaiul de urzica datorita efectului sau antialergic, calmant si expectorant.
  • Daca tusea este productiva, se recomanda evitarea alimentelor care cresc productia de mucus (lactate, carne, prajeli).
  • Umidifierea aerului din incapere cu ajutorul unui umidificator sau prin plasarea unui vas cu apa pe calorifer. Aerul uscat si cald accentueaza accesele de tuse prin iritarea mucoasei respiratorii.
  • Evitarea fumatului in preajma copilului. Fumul de tigara irita mucoasa respiratorie favorizand aparitia bolilor respiratorii si a otitei medii.

In functie de tipul tusei, tratamentul medicamentos consta in expectorante sau antitusive.
In cazul tusei productive medicii apeleaza la expectorante. Acestea scad vascozitatea mucusului si faciliteaza eliminarea acestuia. Cele mai folosite expectorante:
  • N-Acetilcisteina (ACC, Fluimucil)
  • Bromhexin
  • Carbocisteina (Humex, Expectorant sirop 2%, Rhinathiol sirop 2%)
  • Ambroxol (Mucosin cu miere, Mucosolvan Junior)
  • Erdosteina (Erdomed)
  • Sirop de patlagina - poate fi administrat incepand cu varsta de 1 an

Pentru tusea seaca, persistenta si chinuitoare se indica antitusive precum:
  • Citrat de oxeladina (Paxeladine) 
  • Bromhidrat de dextrometorfan anhidru (Tussin Forte)
  • Aspecton - indicat incepand cu varsta de 1 an

Tusea si fenomenele inflamatorii ale cailor respiratorii superioare se amelioreaza de asemenea prin masarea tegumentelor copilului (piept si spate) cu unguente calmante precum:
  • Pulmex Baby - indicat copiilor cu varsta cuprinsa intre 6 luni -7 ani. Se aplica o cantitate mica de unguent in partea superioara a pieptului si spatelui si se maseaza usor pana la absorbtia completa, apoi se imbraca copilul cu o bluzita de bumbac uscata si calda. 
  • Wick Vaporub - indicat dupa varsa de 2 ani.
Ultima actualizare:17.05.2015


Mai mult ...

Cauzele durerilor abdominale la copii

15:19


Durerile abdominale ale copiilor reprezinta adesea motive de ingrijorare pentru parinti, cauzele acestora pot fi diverse, variind pe masura ce micutii inainteaza in varsta.

In timpul primelor luni de viata, colicile sunt cele care cauzeaza neplaceri bebelusilor. Ceva mai tarziu, durerile abdominale insotite de varsaturi si diaree ne duc cu gandul la o gastroenterita virala.

La copiii mici, diverse infectii ORL sau de tract respirator pot asocia dureri de burtica. Astfel, faringoamigdalita, infectiile urechii si chiar pneumonia sunt insotite in numeroase cazuri de dureri abdominale.

Hepatita poate, de asemenea, sa determine dureri (in cadranul superior drept al abdomenului), insotite de greata, varsaturi si, uneori, icter.

Infectiile urinare pot asocia dureri abdominale, usturimi la urinare si urinari frecvente.

Apendicita este suspectata la copiii mai mari ce acuza dureri in centrul abdomenului, care apoi coboara spre partea inferioara dreapta. Totusi, in apendicita unii copii pot avea dureri doar in partea inferioara dreapta a abdomenului sau chiar in alte cadrane abdominale.

Apendicita este de cele mai multe ori insotita de febra, greturi si varsaturi. Durerea coboara uneori pe picior, si puteti observa cum copilul sta in repaus cu piciorul drept indoit, evitand sa-si lase greutatea pe acest picior.

Durerea abdominala insotita de manifestari precum dureri articulare si eruptii cutanate in special la nivelul feselor si membrelor inferioare, sugereaza prezenta unei boli ce poarta numele de purpura Henoch-Shonlein.

Ulcerul gastric este foarte rar intalnit la copii, fiind mai frecvent la tineri si adulti. Totusi, in cazul in care copilul prezinta dureri in partea superioara a abdomenului insotite de varsaturi cu sange, ulcerul poate fi luat in calcul ca etiologie.

Daca durerile apar in urma unui traumatism grav, ne putem gandi la ruptura de splina sau ficat, situatii care necesita tratament de urgenta.

In final, nu trebuie sa  neglijati probabilitatea inghitirii unui obiect, a unei substante toxice sau a unor medicamente.

Prezentati-va cu micutul la medic daca acesta prezinta dureri abdominale insotite de:
  • scaune cu sange sau de culoare neagra, lucioasa
  • respiratii rapide
  • varsaturi fara scaun
  • icter (coloratie galbena a pielii si albului ochilor)
  • urinari dureroase sau sange in  urina
  • rosu in gat
  • ganglioni inflamati
  • eruptii pe piele si/sau dureri articulare

De asemenea, contactati medicul daca:
  • durerea abdominala este severa
  • durerea persista mai mult de 6 ore
  • durerea a aparut in urma unui traumatism abdominal recent
  • este cunoscuta/suspectata ingestia unor substante toxice

La cabinet, medicul va examina copilul si va indica o serie de teste de sange si de urina sau scaun (in functie de caz). Uneori, poate ne necesara efectarea de radiografii sau ecografii abdominale pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor.

Pana la consultul medical, puteti calma durerea si febra copiilor cu paracetamol sau ibuprofen. Nu administrati in niciun caz antibiotice in lipsa prescriptiei medicale!
Ultima actualizare: 8.03.201

Mai mult ...

Strabismul la copii

12:42


Strabismul este una dintre cele mai intalnite probleme la copii si consta intr-o deviere a uneia sau a ambelor axe oculare, cu imposibilitatea de a privi fix un obiect cu ambii ochi in acelasi timp.

In cazul nou-nascutilor, este normal ca ochii sa se miste necontrolat si sa para incrucisati deoarece celulele nervoase nu au invatat inca sa controleze miscarile ochilor. Dupa varsta de 4 luni, sistemul nervos al bebelusului ar trebui sa fie suficient dezvoltat incat ochii sa se coordoneze pentru a se focaliza in acelasi punct. Daca dupa aceasta varsta ochii "fug" spre nas, spre tample, in sus sau in jos, este momentul sa va adresati medicului oftalmolog.


Cum recunoastem strabismul la copii?

In conditii normale, ochii se misca simetric si vederea este completa. In cazul copilului cu strabism, veti observa ca unul sau ambii ochi se misca necoordonat. Neconcordanta ochilor poate fi prezenta permanent sau poate aparea din cand in cand.

Copiii cu strabism se confrunta cu o dublare a imaginii observate, fenomen denumit in termeni medicali diplopie. Asadar, diplopia reprezinta vederea concomitenta a doua imagini diferite. Imaginile captate de fiecare ochi in parte sunt transmise catre zonele creierului capabile sa le suprapuna creand o vedere cu claritate scazuta si fara relief. Asadar, copiii cu strabism vor acuza vedere in ceata, oboseala ochilor, sensibiliate la lumina puternica si vedere dubla. Vederea dubla apare de obicei la debutul strabismului.

Unii copii prezinta ceea ce se numeste strabism fals (pseudostrabism). In cazul acestora, desi ochii sunt perfect aliniati, par incrucisati din cauza formei fetei. Pe masura ce copiii cresc, aspectul de ochi incrucisati ar trebui sa dispara.


Abordarea strabismului la copii

Strabismul copiilor nu dispare de la sine si, in lipsa tratamentului, de obicei se agraveaza. Daca la inceput nealinierea ochilor duce la vedere dubla, in timp creierul invata sa ignore imaginea ochiului nesincronizat si acesta devine "lenes" (ambliopie), ceea ce poate conduce la scaderea permanenta a acuitatii vizuale.


Consultul medical in cazul copiilor cu strabism

Daca dupa varsta de 4 luni ochii nu par sa priveasca in aceeasi directie, programati un consult oftalmologic.
Este important ca micutii cu probleme sa primeasca un diagnostic cat mai repede deoarece cu cat tratamentul este inceput mai curand, cu atat rezultatele vor fi mai bune.

Pentru tratamentul strabismului, oftalmologul va recomanda copilului ochelari, ocluzoare si picaturi, insa adesea este necesara interventia chirurgicala pentru corectarea muschilor ochilor.


Operatia pentru strabism la copii

In cazul strabismului, operatia consta in slabirea muschilor hiperactivi si/sau intarirea muschilor hipoactivi. Tehnicile moderne implica efecturea unor incizii foarte mici, de 3-4 mm. In functie de caz, operatia consta in corectarea unuia sau mai multor muschi oculari, insa decizia apartine in totalitate chirurgului strabolog. Recuperarea dupa operatia de strabism este foarte rapida.


La ce varsta se face operatia de strabism?

Pentru strabismul care apare in primele 6 luni de viata, copilul trebuie operat cat mai curand, preferabil sub varsta de 1 an, pentru a preveni instalarea vederii anormale. Intrucat sunt afectate mai multe perechi de muschi oculari sunt necesare de obicei doua sau trei operatii pentru corectarea tuturor problemelor.

Daca strabismul apare mai tarziu, operatia este indicata daca nu s-a obtinut corectia prin alte metode (ochelari, ocluzie), insa este de dorit ca interventia chirurgicala sa se faca inainte de varsta de 4 ani si jumatate.


Operatia de strabism si indicatiile postoperatorii

De obicei, operatia de strabism se realizeaza cu anestezie generala, in conditii de perfecta sterilitate si este urmata de tratament ortoptic la sinoptofor. Cu ajutorul acestuia, copiii invata sa-si sincronizeze privirea.
Dupa operatia de strabism, medicul va recomanda evitarea expunerii ochilor la praf si vant, evitarea frecatului la ochi precum si inotul sau contactul ochilor cu apa timp de 30 de zile. De asemenea, timp de 6-8 saptamani sunt interzise eforturile fizice intense.
Ultima actualizare: 24.01.2016



Mai mult ...

Alergiile la copii

10:06


Alergiile apar atunci cand sistemul imunitar identifica o substanta ca fiind daunatoare. Tendinta de a dezvolta alergii este de obicei mostenita. La fel ca adultii, copiii dezvolta reactii alergice la alimente, iritanti din aer sau substante cu care intra in contact direct. Unele medicamente (frecvent penicilinele), precum si intepaturile de insecte sau contactul cu animalele pot genera reactii alergice.


Cum recunoastem alergiile?

Alergiile se manifesta prin simptome precum: secretii nazale apoase, mancarimi, lacrimare si inrosirea ochilor, stranut, mancarimea pielii, eruptii pe piele, tuse sau respiratie dificila.

Alergiile alimentare determina, pe langa simptomele descrise mai sus, diaree sau varsaturi. Aproape orice aliment poate cauza alergie, insa mai frecvent sunt incriminate: laptele, albusul de ou, nucile, pestele, ciocolata si soia. Alergiile alimentare sunt uneori confundate cu intoleranta sau sensibilitatea la un anumit aliment.

Intoleranta alimentara se manifesta prin probleme digestive precum dureri de stomac, flatulenta sau diaree, insa nu are legatura cu sistemul imunitar.


Cat de periculoase sunt alergiile?

In unele cazuri, o reactie alergica severa poate pune in pericol viata copilului si necesita tratament de urgenta. Simptomele care denota gravitatea includ: respiratie dificila, eruptii la nivelul fetei, invinetirea pielii, pierderea cunostintei. Daca identificati prezenta acestor semne sunati la 112. Dupa tratamentul de urgenta, adresati-va medicului pentru stabilirea cauzei reactiei alergice.


Evitarea alergenilor

Cea mai buna metoda de preventie a alergiilor este evitarea substantelor care activeaza reactiile alergice.

Daca in cursul diversificarii meniului bebelusului, ati introdus un aliment nou iar copilul dezvolta semne specifice alergiei, amanati introducerea acestuia! Alimentele noi trebuie introduse pe rand, la interval de 2-3 zile, astfel incat sa puteti observa reactia la fiecare produs in parte.

Daca bebelusului ii apar eruptii pe piele, folositi pentru baie apa calduta si sapun sau gel cu pH neutru. Medicul va poate recomanda creme pe baza de hidrocortizon, lotiuni destinate pielii uscate si iritate si, uneori, antihistaminice.

Alergiile la praf, polen, mucegai si alti alegeni din mediu, apar in general dupa varsta de 2 ani si pot fi prevenite prin evitarea factorului alergizant si igienizarea corespunzatoare a locuintei.

Ultima actualizare: 13.12.2015


Mai mult ...

Raceala la copii si bebelusi

14:24


Copiii sunt in special expusi la racelile comune in mare parte deoarece intra frecvent in contact cu alti copii raciti. De fapt, in primul an de viata, cei mai multi bebelusi contacteaza intre 7 si 10 raceli, asa incat mamicile devin destul de repede experte in tratarea infectiilor obisnuite de cai respiratorii superioare.

Racelile sunt adesea provocate de virusuri, prin urmare nu se trateaza cu antibiotice. Totusi, in cazul unei suprainfectii bacteriene, medicul va indica antibiotice.

Racelile se raspandesc cel mai usor prin picaturi de secretii nazofaringiene. Atunci cand un bolnav tuseste sau stranuta, imprastie virusul in aerul pe care ceilalti il rspira.

Racelile se pot transmite si prin intermediul mainilor contaminate cu secretii infectate. In plus, unele virusuri pot trai pe obiecte timp de cateva ore, astfel incat jucariile contaminate constituie o alta sursa de infectie.


Semnele si simptomele racelii la copii

Un copil racit va avea nasul infundat cu secretii (mucus). Secretiile nazale sunt de obicei limpezi la inceput, apoi devin galbene, se ingroasa si pot capata chiar culoarea verde deschis. Dupa cateva zile, mucusul devine iar limpede si fluid.

Racelile pot fi insotite de stare subfebrila (37,5-38 grade Celsius) sau chiar febra. Copilul stranuta, tuseste, poate ragusi sau i se inrosesc ochii.

In cazul bebelusilor, stranutul frecvent, sforaitul si nasul infundat nu constituie neaparat semne de raceala. Narile bebelusilor sunt foarte mici, iar o cantitate minima de mucus este suficienta pentru infundarea lor. Astfel, infundarea nusului poate fi cauzata chiar si de unii factori iritanti precum aerul uscat din incapere si fumul de tigara.


Cand este necesar consultul medical ?

Daca bebelusul este mai mic de 3 luni, prezentati-va la medic de indata ce observati primele semne de raceala. La nou-nascuti o raceala banala poate evolua rapid spre pneumonie, otita si alte boli mai serioase. Chiar si in absenta acestor complicatii, racelile sunt mai greu tolerate de sugari deoarece nasul infundat ingreuneaza alaptarea si scade capacitatea de a suge din biberon, ceea ce poate duce la deshidratare.

Consultati medicul daca:
  • bebelusul sub 3 luni are temperatura mai mare de 38 grade Celsius;
  • copilul pare a avea dureri de urechi - copiii mai mari comunica prezenta durerii, in timp ce sugarii duc frecvent mana la ureche, se trag de urechea bolnava, sunt mai agitati si mai plangaciosi decat de obicei;
  • copilul are ochii rosii si secretii oculare;
  • copilul are o tuse persistenta;
  • secretia nazala este groasa, verzuie mai mult de 5 zile.

Semne de gravitate:
  • copilul refuza sa manance sau sa bea;
  • copilul respira mai repede, respiratia este dificila, cu efort resprator, si/sau face mici pauze intre respitatii;
  • tusea este insotita de varsaturi sau schimbari ale culorii pielii.


Ce puteti face acasa

Lasati copilul sa se odihneasca. Majoritatea copiilor isi limiteaza singuri activitatea in timpul bolii. Nu este nevoie sa fortati copilul sa stea in pat daca micutul se simte suficient de bine incat sa se deplaseze. In ceea ce priveste colectivitatea, trebuie sa stiti ca racelile au cea mai mare contagiozitate cu 1-2 zile inaintea aparitiei simptomelor, prin urmare nu este nevoie sa tineti copilul acasa pana la disparitia tuturor manifestarilor.

Oferiti copilului lichide. Aportul suficient de lichide (lapte, sucuri naturale de fructe, ceai sau supa) este important in timpul bolilor pentru evitarea deshidratarii. Daca copilul racit este alaptat, nu intrerupeti alaptarea.

Subtiati mucusul. Daca secretiile nazale sunt vascoase, curatati nasul copilului cu solutii saline (apa de mare, ser fiziologic). Acestea nu sunt scumpe si se elibereaza din farmacii fara reteta.

Pentru a ajuta bebelusul sa manance mai bine, administrati cate 1-2 picaturi de solutie salina in fiecare nara cu 10 minute inainte de masa. Dupa ce mucusul s-a subtiat, aspirati secretiile cu ajutorul pompitei sau a aspiratorului nazal (Ex: Batista bebelusului ).

Aspirati narile copilului. Aspirarea secretiilor din nas se poate face cu ajutorul unei pompite din cauciuc. Aceasta metoda functioneaza de obicei in cazul copiilor mai mici de 6 luni. Pentru aceasta, presati intre degete pompita pentru a elimina aerul, apoi introduceti bland varful ei in nara copilului. Eliberati incet pipeta tinand-o pe loc pana cand extrage tot mucusul existent. Scoateti apoi pompita si goliti-o pe un servetel. Repetati de cate ori este nevoie pentru fiecare nara. La final, curatati pompita cu apa si sapun. Pentru aspirare puteti folosi si aspiratoarele nazale.

Umidifiati aerul. Folosirea unui umidificator poate fi foarte utila in cazul nasului infundat la bebelusi si copiii mici. Daca dispuneti de un umidificator folositi-l conform instructiunilor si nu indreptati niciodata dispozitivul spre patut pentru ca altfel riscati umezirea acestuia. De asemenea, pentru a preveni aparitia mucegaiului, schimbati apa zilnic si curatati umidificatorul regulat.

In cazul in care nu aveti umidificator, pentru fluidifierea secretiilor nazale, asezati copilul timp de cateva minute, inainte de somn, langa o baie fierbinte de aburi.

Medicatia pentru raceala si gripa. Nu administrati medicamente pentru raceala si gripa fara reteta copiilor mai mici de 2 ani! Pentru copiii mai mari, puteti folosi medicatie antitermica (Paracetamol) si antiinflamatoare (Ibuprofen) conform indicatiilor de pe prospect.
Ultima actualizare: 15.11.2015

Mai mult ...

Cum sa prevenim raul de masina (miscare) la copii

12:01


Raul de masina este o forma de rau de miscare care apare atunci cand creierul primeste informatii contradictorii de la urechea interna, ochi si nervi.

Atunci cand un copil sta pe bancheta din spate fara a privi pe fereastra, sau un copil mai mare citeste o carte in masina, urechea interna va sesiza miscarea, dar ochii nu. In consecinta apar tulburari precum greata, transpiratii reci, ameteli si chiar varsaturi.

Inca nu este clar de ce raul de masina ii afecteaza pe unii copii mai mult decat pe altii. Sugarii si copiii mici nu prezinta in general rau de masina, dar cei cu varsta cuprinsa intre 2 - 12 ani sunt mai sensibili.


Cum putem preveni raul de masina ?

Incurajati copilul sa se uite mai degraba inainte, la drum, decat sa se concentreze pe carti, filme sau jocuri. Somnul l-ar putea ajuta de asemenea.

Planuiti cu atentie masa inainte de calatorie. Nu oferiti copilului alimente grase, picante sau o masa copioasa imediat inainte sau in timpul calatoriei. In cazul in care drumul va fi de scurta durata, sariti peste produsele alimentare, dar daca calatoria este lunga puteti incerca o gustare mica - cum ar fi biscuitii - inainte de plecare.

Asigurati o ventilare adecvata si incercati sa pastrati aerul curat mentinand un geam putin coborat. De asemnea, este indicat sa evitati excesul de parfumuri de masina (braduti parfumati s.a.).

In cazul în care copilul este predispus la rau de masina, încercati sa ii distrageti atentia vorbind, ascultand muzica sau cantand.

Utilizati medicamente. In cazul în care copilul este mai mare de 2 ani si planuiti o calatorie mai lunga, puteti apela la produse medicamentoase precum:
  • Acadele Prevomit Kids - pe baza de ghimbir si zmeura - la copiii peste 3 ani se recomanda 1-3 acadele pe zi, prima acadea inainte de plecare cu jumatate de ora;
  • Acadele Drum Bun - Infant Uno - pe baza de ghimbir si menta - la copiii cu varsta peste 3 ani se administreaza o acadea cu jumatate de ora inainte de plecare si 1-2 acadele in timpul calatoriei, maxim 3 acadele pe zi;
  • Emetix suspensie orala - poate fi administrat la copii incepand cu varsta de 2 ani. Prima doza se administreaza cu jumatate de ora inainte de plecare, urmatoarea doza dupa 4 ore;
  • Emetix comprimate - pentru copiii peste 6 ani (maxim 3 comprimate pe zi);

In cazul in care copilului ii vine sa verse, opriti masina si faceti o plimbare scurta sau puneti-l sa se intinda pe spate cu ochii inchisi. Plasarea unui prosopel inmuiat in apa rece pe frunte l-ar putea ajuta.
Ultima actualizare:13.09.2015



Mai mult ...

Diareea cu rotavirus la bebelusi si copii

18:05


Infectia cu rotavirus este cea mai frecventa cauza de boala diareica severa la sugari si copiii mici. Anual pe glob se infecteaza cu rotavirus peste 125 milioane de copii cu varsta mai mica de 5 ani. Infectia este mai severa la copiii cu varsta cuprinsa intre 3 luni - 24 luni.

Infectia este mai fecventa in lunile reci ale anului, sporadic, dar pot sa apara cazuri multiple in colectivitatile de copii.

Transmiterea infectiei se face pe cale fecal-orala, virusul transmitandu-se prin alimente, apa contaminata, jucarii contaminate, mobilier, grup sanitar.


Cum recunoastem infectia cu Rotavirus ?

Dupa o incubatia este de 1-3 zile, rotaviroza debuteaza prin febra inalta, varsaturi alimentare, numeroase scaune apoase, cu mucozitati sau striuri de sange, inapetenta.
La nou-nascuti si sugarii sub 3 luni infectia poate evolua asimptomatic datorita protectiei oferite de anticorpii materni transmisi transplacentar si prin lapte.

Sugarii si prescolarii prezinta: febra, varsaturi, scaune apoase numeroase. Febra si varsaturile dureaza 2-3 zile, insa scaunele diareice apoase pot sa persiste si 6 zile, cu extreme cuprinse intre 2-23 zile.

In cazuri grave pot sa apara semne clinice de deshidratare precum: mucoase uscate (buze uscate, limba uscata), fontanela anterioara deprimata, ochi incercanati, pliului cutanat abdominal lenes sau persistent.
In unele cazuri pot sa apara si tulburari ale sistemului nervos central manifestate prin: somnolenta marcata, agitatie psihomotorie, apatie.


Investigatii paraclinice

Pentru diagnosticarea infectiei cu rotavirus se efectueaza urmatoarele examene de laborator:
  • coprocitograma -  arata prezenta in scaun a leucocitelor,
  • examenul de identificare a virusului in materiile fecale,
  • coprocultura si examenul coproparazitologic - sunt de obicei negative.


Tratamentul diareei cu rotavirus 

La copiii care nu varsa, rehidratarea se va realiza in primele 4 ore cu saruri de rehidratare. Copiii alimentati natural vor primi in continuare lapte matern, iar cei alimentati artificial - formula de lapte obisnuita. In cazurile cu diaree apoasa, persistenta, se inlocuieste preparatul de lapte obisnuit cu unul fara lactoza. Apoi, vor urma regim alimentar (supa de morcov, orez, banana, mar copt, grisine, sticksuri, paine prajita). Cand starea generala se amelioreaza se trece treptat la alimentatia obisnuita. Antidiareicele  cu activitate antisecretorie intestinala (Smecta, Hidrasec ) si probioticele grabesc vindecarea. 

Daca micutul prezinta varsaturi incoercibile si deshidratare severa, rehidratarea se face pe cale intravenoasa.
                                                                                                                                                           09.2015




Mai mult ...