Dr. Francu Nicoleta

Rugaciunea mamei pentru copii

13:15

rugaciunea-mamei-pentru-copil



Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Doamne! Păzeşte-i în har până la sfârşitul vieţii lor, învredniceşte-i să se împărtăşească de Tainele legământului Tău, sfinţeşte-i cu adevărul Tău, ca să se sfinţească în ei şi prin ei sfânt numele Tău! Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slava numelui Tău şi folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare şi putere!

Învaţă-mă să sădesc în inima lor rădăcina adevăratei înţelepciuni - frica Ta! Luminează-i cu lumina Înţelepciunii Tale ce cârmuieşte întreaga lume! Să Te iubească din tot sufletul şi din tot cugetul lor, să se lipească de Tine din toată inima şi să tremure de cuvintele Tale toată viața lor! Dăruieşte-mi pricepere să le arăt că viaţa cea adevărată stă în păzirea poruncilor Tale, că osteneala întărită de cucernicie aduce toată viața de aici mulţumire lipsită de tulburare, iar în veşnicie - fericire negrăită. Descoperă-le lor înţelegerea legii Tale, ca până la sfârşitul zilelor lor să aibă simţământul că Tu eşti pretutindeni! Sădeşte în inima lor teama şi dezgustul de orice fărădelege, ca să fie fără de prihană în căile lor, ca să-şi aducă aminte întotdeauna că Tu, Dumnezeule Atotbune, păzeşti cu gelozie legea Ta şi dreptatea Ta! Ţine-i în curăţie şi în evlavie faţă de numele Tău, încât să nu prihănească Biserica Ta prin purtarea lor, ci să trăiască după rânduielile ei! Însufleţeşte-i cu râvna pentru învăţătura folositoare şi fă-i în stare de toate lucrurile cele bune, ca să câştige înţelegerea cea adevărată a cunoştinţelor de care au neapărată nevoie, ca să se lumineze cu ştiinţa cea binefăcătoare pentru omenire.

Doamne! Dă-mi înţelepciune ca să întipăresc cu trăsături de neşters în inima şi în mintea copiilor mei frica de întovărăşirea cu cei ce nu ştiu de frica Ta, să le insuflu îndepărtarea de orice însoţire cu cei nelegiuiţi, ca să nu ia aminte la împreună-vorbirile cele putrede, să nu fie abătuţi din calea Ta de pildele cele rele, să nu se smintească de faptul că uneori calea nelegiuiţilor propăşeşte în lumea aceasta!

Cerescule Părinte! Dăruieşte-mi harul de a nu le face copiilor mei sminteală prin faptele mele, ci a-i feri de rătăciri, de a le îndrepta greşelile, de a le înfrâna îndărătnicia, de a-i abate de la năzuinţa spre deşertăciune şi uşurătate. Să nu fie furaţi de gânduri nechibzuite, să nu umble după poftele inimii lor, să nu se mândrească în cugetele lor, să nu Te uite pe Tine şi să nu uite de legea Ta, ca fărădelegea să nu dea pierzării mintea şi sănătatea lor şi păcatele să nu le moleşească puterile sufletulului şi ale trupului.

Judecătorule Drept, Care îi pedepseşti pe copii pentru păcatele părinţilor până la al treilea şi al patrulea neam! Abate această pedeapsă de la copiii mei, nu îi bate pe ei pentru păcatele mele, ci stropeşte-i pe ei cu roua harului Tău, ca să sporească în virtute şi în sfinţenie, să crească întru bună voirea Ta şi întru dragostea oamenilor evlavioşi.

Părinte al îndurărilor şi a toată milostivirea! Din dragoste de mamă, le-aş dori copiilor mei toată îmbelşugarea bunătăţilor pământeşti, le-aş dori binecuvântare din roua cerului şi din grăsimea pământului, însă fie cu ei sfântă voia Ta! Rânduieşte-le soarta după bună voirea Ta, nu îi lipsi în viaţă de pâinea cea spre fiinţă, trimite-le toate cele trebuitoare în vremelnicie spre dobândirea veşniciei fericite, fii milostiv cu ei când vor păcătui înaintea Ta, nu le socoti lor păcatele tinereţii şi ale neştiinţei, fă inimile lor să se umilească atunci când se vor împotrivi călăuzirii harului Tău, pedepseşte-i şi miluieşte-i, îndreptân-du-i la calea bineplăcută Ţie, dar fără să-i lepezi de la faţa Ta! Primeşte cu bunăvoinţă rugăciunile lor, dăruieşte-le reuşită în tot lucrul bun, nu abate faţa Ta de la ei în zilele necazului lor, ca să nu-i ajungă ispite mai presus de puterile lor. Adumbreşte-i cu mila Ta, ca să umble îngerul Tău cu ei, păzindu-i de toată nenorocirea şi calea rea.

Dumnezeule Atotbune! Fă-mă mamă care se veseleşte de copiii săi, ca să îmi fie bucurie în toate zilele vieţii mele şi sprijin la bătrâneţe. Învredniceşte-mă să mă înfăţişez împreună cu ei la Înfricoşătoarea Ta Judecată nădăjduind în milostivirea Ta şi să zic cu nevrednică îndrăznire: „Iată eu şi pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!", ca împreună cu ei, preaslăvind bunătatea Ta cea nepovestită şi iubirea Ta veşnică, să preaînalţ preasfânt numele Tău, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, în vecii vecilor. Amin.

Mai mult ...

Cat trebuie sa ia in greutate un bebelus?

12:38
greutate-bebelusi, greutate-bebelus



Bebelusii nascuti la temen (adica cei cu varsta gestationala cuprinsa intre 37 de saptamani implinite si cel mult 42 de saptamani implinite) au la nastere o greutate cuprinsa intre 2500 si 4500 de grame.


In primele zile dupa nastere, are loc o scadere normala in greutate cuprinsa intre 3 si 10 % din greutatea initiala. De exemplu, un bebelus nascut cu greutatea de 3000 grame, va pierde in greutate pana la 300 grame in aceasta perioada. Greutatea pierduta se recastiga trepatat, astfel incat in maxim 10-14 zile bebelusul ajunge din nou la greutatea de la nastere.


Dupa recastigarea greutatii pierdute, curba ponderala inscrie o linie ascendenta, in primele 3 luni de viata bebelusul crescand in medie cu 30 grame pe zi (aproximativ 175 - 210 grame pe saptamana). Intre 4 si 6 luni sugarii iau in greutate pana la 20 grame pe zi, iar de la 6 la 9 luni cate 12-13 grame zilnic. Incepand cu varsta de 9 luni si pana la 1 an, greutatea bebelusilor creste cu 10 grame zilnic. 


In alta ordine de idei, aprecierea sporului lunar se poate face dupa urmatoarea schema:

  • in primele 4 luni bebelusii iau in greutate cate 750 grame pe luna,
  • intre 5 si 8 luni bebelusii castiga cate 500 grame pe luna,
  • intre 9 si 12 bebelusii cresc in greutate cu 250 grame pe luna.

Astfel, in primele 3 luni bebelusul castiga in greutate 3 kilograme, de la 5 la 8 luni greutatea sa creste cu 2 kilograme, iar de la 9 la 12 luni greutatea bebelusului creste cu 1 kilogram. Se admit variatii in plus sau in minus de 100 grame.

Altfel spus, la varsta de 4 luni bebelusul isi dubleaza greutatea de la nastere (cantareste aproximativ 6 kg = 6000 grame), iar la 1 an o tripleaza (are greutatea de 9 kg = 9000 grame).

Aveti in vedere ca fiecare bebelus are propriul ritm de crestere, iar abaterea de la valorile considerate normale trebuie sa fie interpretata de medic!



Mai mult ...

Durerea de urechi la copii

20:19
durere-urechi-copii, dureri-ureche-otita



DE CE DOR URECHILE? 


Majoritatea bebelusilor si copiilor mici sufera din cand in cand de dureri de urechi. Acestea sunt determinate de cele mai multe ori de infectia urechii medii (otita medie acuta) cauzata mai frecvent de bacterii care ajung si se multiplica la acest nivel.

In mod normal, lichidul din urechea medie este drenat in nazofaringe printr-un canal ingust numit trompa lui Eustachio. Spre deosebire de adulti, la sugari si copiii mici trompa lui Eustachio este mai scurta, mai larga si orizontalizata, fapt care favorizeaza acumularea de secretii si obstructia acesteia. Astfel se perturba scurgerea normala a secretiilor din casa timpanului in nazofaringe, urmata de multiplicarea rapida a germenilor in lichidul stagnant.

Nu multe mamici stiu ca si alimentarea bebelusului in pozitii nepotrivite predispune la infectii ale urechii medii. Astfel, la sugarii care primesc biberonul cu lapte stand intinsi pe spate, in pozitie orizontala, se poate produce inflamatia trompei lui Eustachio urmata de obstruarea acesteia.

Pe langa infectie, durerile de urechi ale copiilor pot fi determinate si de acumularea de cerumen in exces (adica formarea de dopuri de ceara) sau de lezarea canalului urechii externe cu betisoare de urechi sau alte obiecte.


CUM RECUNOASTEM INFECTIA URECHII (OTITA MEDIE ACUTA) ?

De cele mai multe ori otita medie apare in urma unei infectii de tract respirator superior precum faringita

Semnele si simptomele otitei medii includ:
  • durere de ureche
  • febra
  • stare de nervozitate si iritabilitate
  • episoade frecvente si prelungite de plans la sugari 
  • pierderea apetitului
  • sugarul si copilul mic trag adesea de urechea afectata
  • scaderea auzului
  • secretii auriculare
Deoarece sugarii nu pot comunica, in cazul lor iritabilitatea crescuta, trasul de urechi, trezitul din somn si refuzul alimentatiei sunt semne care ar trebui sa ridice suspiciunea de infectie a urechii medii.

Este necesar consultul medical daca:
  • simptomele dureaza mai mult de o zi,
  • durerile de urechi sunt puternice, sugarul nu doarme si plange frecvent,
  • observati scurgerea de puroi sau alte secretii din urechi.

CONSULTUL MEDICAL

In fata suspiciunii de otita, medicul va examina copilul acordand o atentie deosebita urechilor, nasului si gatului.

Daca se stabileste diagnosticul de otita medie acuta, pot fi prescrise antibioticeMedicul care va consulta copilul este singurul in masura sa stabileasca care este cel mai potrivit tratament, dozele si durata administrarii medicamentelor, de aceea este necesar sa adminstrati medicatia conform recomandarilor si sa nu intrerupeti tratamentul inainte de termen chiar daca simptomatologia se remite dupa 2-3 zile de antibioticoterapie.

Alte medicamente ce pot fi incluse in tratamentul otitei medii:
- pentru controlul febrei si durerii - Panadol/ Paracetamol supozitoare;
- pentru efectul antiinflamator si antalgic  - Nurofen suspensie /Algin suspensie;
- pentru drenarea secretiilor - fluidifiante (ex: Fluimucil/ Erdomed);
- tratament local pentru ameliorarea congestiei si durerii - picaturi pentru urechi (Otis-T/ Otipax);
- dezobstructie nazo-faringiana cu picaturi pentru nas (ex: Nosette Baby - apa de mare/ Maresyl spray nazal).


SFATURI UTILE
  • Nu fumati in casa! Studiile au aratat ca bebelusii expusi fumatului pasiv dezvolta mai frecvent otita.
  • Alaptati copilul in pozitie verticala sau oblica, nu culcat! Astfel veti limita riscul inflamarii si obstruarii trompei lui Eustachio urmata de suprainfectia lichidului stagnant.


Mai mult ...

Diareea la bebelusi - de la cauze la tratament

08:41
diaree-bebelusi, diaree-bebe, diaree-ceai,diaree-alimente, diaree-deshidratare


La sugari, numarul scaunelor variaza atat de mult incat limitele normalitatii sunt uneori dificil de stabilit. Astfel, daca unii au un scaun la 2 zile, altii pot avea chiar si 5-6 scaune pe zi. De obicei, bebelusii care sunt hraniti exclusiv la san au scaune mai frecvente si mai moi decat cei hraniti cu formule de lapte.
Pe scurt, 
diareea se caracterizeaza prin cresterea rapida a numarului de scaune si scaderea consistentei acestora (mai mult de 3 scaune apoase pe zi!).



DIAREEA LA BEBELUSI - CAUZE

Cauze infectioase:


Cauza cea mai frecventa este reprezentata de virusuri precum rotavirus, adenovirus, norovirus. Diareea virala poate fi insotita de febra, varsaturi, astenie, iritabilitate, nas infundat si scurgeri nazale apoase. 


Dintre bacterii, produc mai frecvent diaree acuta Campylobacter jejuni, Yersinia, E. coli, Salmonella, Shigella, Clostridium difficile. Bacteriile provin de cele mai multe ori din alimente sau apa contaminate.

Infectiile de natura bacteriana se pot manifesta prin scaune diareice cu sange, insotite de dureri abdominale.


Diareea de cauza virala este mai frecventa in sezonul rece, iar cea bacteriana in sezonul cald.


Parazitii intestinali precum Giardia lamblia reprezinta o alta posibila cauza de diaree, in special la copiii care merg in colectivitate (la camin sau gradinita).


Diareea cu Candida spp. apare de obicei dupa tratamente antibiotice sau la bebelusii cu imunitate deficitara.



Cauze neinfectioase:


Tratamentul cu antibiotice poate produce un dezechilibru tranzitoriu al florei intestinale, soldat cu inmuierea consistentei scaunelor (diaree). De aceea, este imperios necesara administrarea de probiotice bebelusilor care urmeaza tratament antibiotic.


Tulburari de absorbtie intestinala - boala celiaca, fibroza chistica.


Boli inflamatorii intestinale - boala Crohn, colita ulcerativa (scaune apoase cu mucus si sange)


Alergii sau intolerante alimentare - alergia la proteinele laptelui de vaca (APLV), intoleranta la lactoza - diareea este de obicei cronica, expunerea la alergeni fiind constanta.


Diareea poate avea drept cauza si erori alimentare precum diversificarea incorecta, supraalimentarea sau subalimentarea (diareea de foame).



DIAREEA LA BEBELUSI - SEMNE DE ALARMA


Principala complicatie a diareei este deshidratarea. Copiii se deshidrateaza mult mai usor decat adultii, mai ales daca diareea este insotita de febra si varsaturi.


Consultul medical este necesar daca :

bebelusul are scaune numeroase, moi sau apoase;

observati prezenta sangelui in scaun;

bebelusul este agitat sau somnolent (mai putin activ decat de obicei);

diareea este insotita de febra;

sunt prezente semne de deshidratare precum: 

  • piele palida, uscata, flasca
  • buze uscate
  • limba incarcata, cu depozit albicios
  • ochi infundati in orbite, incercanati
  • extremitati reci
  • fontanela anterioara deprimata (adancita)
  • secretie lacrimala redusa
  • cantitati mai mici de urina


poze-diaree                 poze-diaree-verde



DIAREEA LA BEBELUSI - CONSULTUL MEDICAL


Medicul va adresa intrebari referitoare la debutul simptomelor, frecventa si consistenta scaunelor, alimentatia micutului.

Examenul clinic se va axa pe stabilirea gradului de deshidratare, iar investigatiile paraclinice includ, in functie de caz: hemoleucograma, sindromul inflamator, ionograma, coprocultura, coprocitograma, examen coproparazitologic, antigen rotavirus/adenovirus, pHul scaunului. 

Diareea cronica necesita o evaluare amanuntita si investigatii diverse.



DIAREEA LA BEBELUSI - TRATAMENT LA DOMICILIU


Tratamentul diareei incepe prin rehidratarea cu solutii speciale de rehidratare orala  precum Rehisol, Sun Lyte etc. 

Atentie! In cazul deshidratarilor severe (mai ales pentru diareea insotita de varsaturi si febra), nu este recomandata rehidratarea orala, ci cea parenterala (adica prin perfuzie). Nu refuzati internarea daca medicul o recomanda, deoarece deshidratarea severa poate duce la deces in special in cazul copiilor mici.


NU se incepe rehidratarea cu bauturi precum ceai, suc de fructe, supa sau bauturi acidulate, deoarece acestea au concentratii inadecvate de zahar si saruri. In plus, excesul de zahar din dulciuri precum si unele sucuri din comert cum ar fi cel de mere sau pere, care contin sorbitol (aditivul E 420), agraveaza diareea.


Sugarii cu diaree pot fi hraniti in continuare la san – nu este necesara intreruperea alaptarii!  Totusi, evitati sa oferiti micutului prea mult lapte deoarece contine lactoza, iar bebelusii pierd in cursul episoadelor diareice cantitati crescute de lactaza – enzima necesara digestiei lactozei. Prin urmare, laptele nu poate fi digerat corespunzator.


In cazul bebelusilor alimentati cu formula de lapte, poate fi folosita apa de orez (in locul apei obisnuite) pentru prepararea mesei de lapte.


Pentru sugarii cu diaree severa, persistenta, se inlocuieste temporar (1-2 saptamani), formula de lapte obisnuita cu una fara lactoza.


Cand starea se imbunatateste, daca bebe mananca hrana solida, oferiti-i alimente neiritante precum: morcov (supa de morcov sau piure de morcov), orez (mucilagiu de orez sau orez cu morcov), branza de vaca proaspata, banane, "uscaturi" (paine prajita, covrigi, sticksuri - pentru copilasii mai mari), ceai de menta. In zilele urmatoare se pot introduce supa cu carne slaba si orezul cu carne.


Tratamentul medicamentos va fi administrat numai la recomandarea medicului si consta in:

  • antidiareice (Hidrasec, Smecta),

  • protectoare ale mucoasei intestinale (Tasectan), 

  • probiotice (Protectis, Eubiotic, Enterol),

  • antispastice (Spasmodep, Spasmocalm),

  • antiemetice - in caz de varsaturi (Emetix),

  • antitermice - pentru combaterea febrei (Panadol/ supozitoare Paracetamol, Nurofen/ Algin),

  • antibiotice - pentru diareea de cauza bacteriana,

  • antihelmintice (ex: Zentel, Wormex) - pentru diareea cauzata de paraziti intestinali,

  • antifungice (ex: Diflucan) pentru diareea candidozica.

Ultima actualizare:15.02.2015


Mai mult ...

Tratamentul febrei la copii

11:23
febra copii, tratament febra copii


Temperatura normala a corpului variaza atat de la un copil la altul, cat si de-a lungul zilei la acelasi copil. Astfel, temperatura este, de obicei, mai scazuta dimineata si mai ridicata spre seara. In general, nou-nascutii si sugarii au o temperatura mai ridicata decat copiii mai mari si adultii.

Febra la copii este cauzata de cele mai multe ori de infectii de natura virala sau bacteriana. Raspunsul normal al organismului la infectie include activarea "termostatului" intern pentru sustinerea luptei cu agentul patogen. 


Cum recunoastem febra ?

Daca fruntea sau gatul copilului vi se par neobisnuit de calde, masurati-i temperatura cu termometrul.
In cazul nou-nascutilor, sugarilor si copiilor mai mici de 3 ani, temperatura se masoara intrarectal. Temperatura masurata axilar (sub brat)  sau la nivelul timpanului nu este relevanta la copilul sub 3 ani. La cei de varsta mai mare, temperatura se masoara axilar.
Temperatura rectala peste 38ºC si cea axilara mai mare de 37,5ºC definesc febra la copii.


Cand este necesar consultul medical ?

Febra este un semn al luptei organismului cu infectia. In cazul copiilor mici, boala semnalizata de febra se poate agrava rapid din cauza imaturitatii sistemului imunitar de aceea, este indicat sa va prezentati la medic daca febra nu cedeaza dupa administarea de antitermice la domiciliu (paracetamol, ibuprofen) sau daca sunt prezente si alte semne de boala precum:
  • agitatie, iritabilitate, plans incontrolabil sau, dimpotriva, letargie
  • tuse, stranut sau scurgeri nazale
  • eruptii cutanate
  • refuzul alimentatiei
  • varsaturi sau diaree.

Tratamentul febrei

Masurile de scadere a febrei la domiciliu includ:
  • Cresterea aportului de lichide - febra predispune la deshidratare, de aceea este important sa oferiti copilului febril lichide sub forma de lapte, ceaiuri, sucuri naturale de fructe, supa etc. 
  • In cazul in care febra este insotita de varsaturi sau diaree, deshidratarea este de obicei mai severa si este necesara administrarea de solutii de rehidratare orala precum Sun Lyte® sau Rehisol® sau chiar hidratarea pe cale intravenoasa (perfuzii).
  • Incurajati repausul la pat pe perioada febrila a bolilor deoarece odihna ajuta la refacerea mai rapida a organismului.
  • Imbracaminte cat mai sumara. Nu infofoliti copilul si nu-l inveliti cu multe paturi in speranta ca va transpira si boala se va sfarsi mai repede.  Aceste proceduri sunt gresite! In cazul febrei inalte, copilul trebuie dezbracat, lasat doar in Pampers.
  • Comprese cu apa la temperatura camerei. Asezati comprese umede pe fruntea si pieptul copilului. Sugarii pot fi infasati in prosoape umezite cu apa la temperatura camerei (deci calduta, nu foarte rece). Dusurile sau baile cu apa calduta (temperatura cu 2 grade mai mica decat temperatura corporala) pot fi, de asemenea, folositoare pentru copiii cu febra mare, pana la instalarea efectului antitermicelor.
  • Nu frictionati pielea copilului cu otet, alcool medicinal (spirt) sau alte solutii pe baza de alcool! Aceste metode sunt ineficiente in combaterea febrei si pot produce chiar iritatii si arsuri pielii sensibile a bebelusilor.

Medicamente pentru febra :
  • Cele mai utilizate antitermice pentru copii sunt paracetamolul si ibuprofenul. Iata cateva exemple de preparate pentru combaterea febrei la copii:
  • Efferalgan 30 mg/ml solutie orala - contine paracetamol si se poate administra sugarilor incepand cu varsta de 1 luna (si greutate mai mare de 4 kilograme). Flaconul este insotit de o lingurita dozatoare gradata in kilograme. Lingurita se umple cu solutie in functie de greutatea copilului. Doza corespunzatoare se poate repeta la 4-6 ore.
  • Panadol Baby (paracetamol) - se administreaza de la 3 luni;
  • Paracetamol supozitoare
  • Nurofen suspensie sau supozitor - (contine ibuprofen) de la 3 luni;
  • Nurofen Junior - de la 6 ani;
  • Locamin (algocalmin) - se poate administra incepand cu varsta de 3 luni, doar la recomandarea medicului (de obicei la temperatura inalta - peste 39 grade Celsius);
  • Supozitoarele cu algocalmin - Novocalmin - se administreaza incepand cu varsta de 4 ani.
  • Aspirina nu se administreaza pentru combaterea febrei la persoanele cu varsta mai mica de 18 ani din cauza riscului aparitiei sindromului Reye.
Ultima actualizare 17.12.2014

Mai mult ...

Muscatura de capusa si boala Lyme

16:56
dr-francu-nicoleta,dr-francu-pediatrie,dr-francu-tecuci


Descoperita pentru prima data in anul 1975 si denumita dupa orasul de origine Connecticut, boala Lyme a devenit in timp o boala ingrijorator de frecventa in unele tari.

Info!
Alte denumiri ale bolii Lyme: borelioza, boala muscaturii de capusa.

Boala Lyme este cauzata de o spirocheta care poarta numele de Borrelia burgdorferi. Aceasta bacterie este intalnita la unele animale precum: caprioare, soareci, caini, pisici s.a., si este transmisa omului prin intepatura de capusa din genul Ixodex, care se hraneste cu sangele animalelor.

Din fericire, dintre milioanele de oameni care sunt anual muscati de capuse, doar foarte putini dezvolta boala si asta deoarece este necesara o hranire prelungita - doua zile sau mai mult - pentru ca transferul bacteriei Borrelia sa aiba loc. In plus, doar 30% dintre capuse sunt purtatoare de Borrelia, si nu toate.


Cum recunoastem capusele?

Capusele sunt relativ usor de remarcat, fiind prezente in iarba inalta din paduri, parcuri si gradini, de primavara devreme pana tarziu in toamna. Au corpul de culoare maro-inchis, iar femelele abdomenul rosu, si o lungime de aproximativ 6 milimetri.

Info!
Dupa ce se alimenteaza, dimensiunile corpului capuselor pot creste de 10-15 ori.


Cum putem preveni muscaturile de capusa ?

Profilaxia bolii este de preferat fata de tratament. In zonele unde exista capuse infectate, aplicati urmatoarele masuri de protectie:
  • Imbracati copiii cu hainute albe sau in culori deschise, bluze cu maneca lunga, pantaloni lungi si sosete. Veti limita astfel zonele expuse intepaturilor. In plus, capusele sunt usor de observat pe culori vii.
  • Protejati pielea expusa cu sprayuri insecticide DEET (ex: Spray Galaktiv Bio) o data pe zi. Seara indepartati produsul prin spalare cu apa si sapun.
  • Daca faceti drumetii prin padure, ramaneti pe poteca si evitati ierburile inalte.
  • Dupa fiecare iesire in natura, inspectati capul copilului. Un loc preferat de capuse pentru a se ascunde este parul.
  • Capusele infecteaza si cainii (care, de asemenea, se pot imbolnavi de boala Lyme) asa ca nu uitati sa verificati si animalele.
  • Curatati frunzele uscate, ingrijiti si taiati scurt tufisurile si iarba din curte. Astfel veti reduce numarul de capuse din jurul casei.


Cum indepartam capusa din piele ?

Capusele se scot cu ajutorul unei pensete, printr-o miscare liniara, de jos in sus sau printr-o miscare de desurubare, in sens invers acelor de ceasornic. Exista pe piata si dispozitive speciale pentru indepartarea capuselor precum StopTick, insa cel mai bine este sa apelati la medic pentru a o scoate.


Boala Lyme - simptome

Boala Lyme prezinta simptome foarte diverse, motiv pentru care se mai numeste si "boala cu o mie de fete".
Initial infectia este localizata si se recunoaste prin aparitia unui eritem inelar in zona muscaturii de capusa insotit de febra, dureri de cap, muschi sau articulatii, astenie si hipertrofia ganglionilor limfatici periferici.


Atentie!
Primele semne de boala Lyme pot aparea la doua-trei saptamani sau chiar la o luna dupa muscatura de capusa.

In evolutie, in lipsa tratamentului, boala se extinde si apare afectarea inimii, a sistemului nervos si articular.


Cand este necesar consultul medical ?

In cazul in care copilul prezinta eruptia caracteristica sub forma de tinta de tir (eritem inelar) si alte simptome ale bolii Lyme precum: febra, frisoane, dureri de cap, dureri musculare sau articulare ori hipertrofie ganglionara, este necesar sa va adresati medicului. Acesta va examina copilul, va pune intrebari in legatura cu aparitia si evolutia manifestarilor bolii si va va indica o serie de teste pentru boala Lyme (anticorpi Ig M si Ig G anti-Borrelia burgdorferi si alte investigatii orientative).


Boala Lyme - tratament

Daca afectiunea se confirma, se apeleaza la tratament antibiotic.
In faza precoce, localizata, se indica tratamentul cu amoxicilina si, dupa varsta de 6 ani, doxiciclina, timp de doua-trei saptamani. In stadiile avansate se recomanda penicilina G sau cefalosporinele de generatia a III-a administrate intravenos, timp de mai multe sapatamani la care se asociaza antiinflamatoare, antitermice si antalgice.
Ultima actualizare:05.06.2015



Mai mult ...

Colicile bebelusilor - cauze si tratament

21:40
colici-bebelusi, colici-bebelusi-tratament, plans-colici


COLICILE, CE MAI SUNT SI ASTEA ?

Colicile sunt definite ca dureri abdominale cu durata si intensitate variabile si caracter colicativ. Ele apar la sugari dupa varsta de 2-3 saptamani, frecvent intre 2 si 8 saptamani, si dispar spontan dupa varsta de 3-4 luni. Colicile nu sunt tocmai rar intalnite. Studiile au aratat ca cel putin unul din cinci sugari sanatosi sufera de colici.


REGULA 3 – 3 – 3

Episoadele de plans si agitatie sunt considerate drept colici daca au o durata de 2-3 ore pe zi, minim 3 zile pe saptamana, timp de 3 saptamani consecutiv.

De obicei, un bebelus care are colici prezinta episoade de plans inconsolabil. Plansul apare "din senin", aparent fara motiv, de obicei in aceeasi perioada a zilei sau a noptii, si continua timp de cateva ore. In timpul reprizelor de plans, sugarul inghite aer, fapt care accentueaza balonarea abdominala si flatulenta.
Plansul copilului cu colici este viguros si ascutit. Bebelusul este rosu la fata, isi trage genunchii la piept, tine pumnii stransi si isi freaca piciorusele. Prin pipaire, veti observa ca muschii burticii sunt foarte incordati.


CE E DE FACUT ?

Daca suspectati bebelusul de colici, este indicat sa va prezentati cu el la medicul de familie. In urma consultului, doctorul este in masura sa stabileasca daca episoadele de agitatie si plans prelungit pot fi atribuite colicilor sau, dimpotriva, sunt semne de alarma ale unor boli.


SA CALMAM COLICILE !

Colicile bebelusilor sunt cauzate sau agravate de distensia badominala. Aceasta semnifica acumularea de gaze in intestin prin inghitirea unei cantitati crescute de aer in timpul alimentatiei, plansului sau prin procesul de digestie a laptelui.

Pentru limitarea cantitatii de aer inghitit, alimentati bebelusul in pozitie oblica, si nu culcat! Faceti pauze si ajutati copilul sa eructeze batandu-l usor pe spate dupa fiecare masa pentru eliminarea aerului inghitit. Daca hraniti bebelusul cu biberonul, folositi tetine cu orificii mici. Exista si tetine speciale anti-colici cu supape care reduc cantitatea de aer inghitita in timpul alimentarii.

Uneori, colicile pot fi cauzate de o intoleranta la proteinele laptelui de vaca din formulele de lapte. In aceste cazuri se recomanda inlocuirea formulei obisnuite cu o formula hipoalergenica (Aptamil HA®, Hipp HA®, Nestle Nan HA®, Humana HA®). Evitati schimbarea frecventa a formulelor!

La bebelusii alaptati, colicile pot avea drept cauza unele alimente sau bauturi din dieta mamei. Medicul va poate recomanda sa renuntati la produsele lactate si sa evitati pentru o perioada ouale, nucile, cerealele din grau, pestele sau ciocolata daca suspicioneaza o alergie alimentara De asemenea, mamicile care alapteaza, trebuie sa este evite consumul de varza, fasole, mazare, conserve, mezeluri, tocaturi (mici, sarmale s.a.), mancaruri condimentate, bauturi acidulate (inclusiv apa minerala carbogazoasa si Coca Cola care pe langa acid contine si cofeina crescand astfel riscul de agitatie la bebelusi), excesul de cafea sau ceaiuri.

Renuntati la tigari! Fumul de tigara inhalat de bebelusi creste riscul de a avea colici.

Bebelusilor le place miscarea. Daca deja ati invatat orarul episoadelor de plans, cu putin inainte de debutul acestora asezati copilul in marsupiul pentru bebelusi sau in carucior si iesiti la o scurta plimbare.

Sunete pentru liniste. Unii bebelusi se calmeaza la auzul unor melodii ambientale, a inregistrarilor cu sunete din natura precum susurul unei ape sau ciripitul pasarilor, dar mai ales la perceperea unor sunete mai puternice precum motorul masinii de spalat, al aspiratorului sau al automobilului.

Masaj calmant. Colicile pot fi ameliorate prin masarea burticii copilului. Pentru aceasta, asezati bebelusul pe spate si masati bland abdomenul in sensul acelor de ceasornic. Folosind ulei de masaj pentru copii, realizati masajul la 30 de minute - 1 ora dupa masa pentru imbunatatirea digestiei. Pernutele anti-colici incalzite, asezate pe burtica pot, de asemenea, sa ajute la calmarea durerilor.


IN CONCLUZIE ...

Nu exista o formula castigatoare pentru calmarea colicilor.

Episoadele repetate de plans si agitatie pot fi epuizante pentru parinti. Incercati sa va mentineti calmul si in niciun caz nu bruscati bebelusul!

Incercati tehnicile descrise mai sus si nu ezitati sa consultati medicul! Acesta va poate prescrie medicamente adjuvante in calmarea colicilor precum Colief, Espumisan, Gripe Baby Water, Happy drink s.a..

Ultima actualizare: 16.12.2014
Mai mult ...

Bronsiolita acuta

18:59
bronsiolita-astmatica, dr-francu-nicoleta, bronsiolita-alergica, bronsiolita-tratament


Bronsiolita este o afectiune inflamatorie acuta a cailor respiratorii inferioare de cauza preponderent virala, caracteristica sugarului si copilului mic. Reprezinta cea mai frecventa cauza de spitalizare in primul an de viata.


CAUZELE BRONSIOLITEI

De cele mai multe ori boala este determinata de virusul sincitial respirator, dar pot fi implicati si alti agenti precum rinovirusul, virusul gripal, paragripal, coronavirusul, si germeni atipici precum Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae, Chlamydia trachomatis.

Cel mai mare numar de cazuri de bronsiolita se inregistreaza in intervalul de varsta 3-6 luni, fiind afectati mai frecvent sugarii de sex masculin.

Sursa de infectie este, de obicei, un membru al familiei cu o infectie respiratorie acuta, iar transmiterea virusului se realizeaza prin secretii nazale, tuse, stranut, obiecte recent contaminate cu secretii rinofaringiene (jucarii, vesela).

Printre factorii care favorizeaza aparitia bronsiolitei acute se numara: prematuritatea, alimentatia artificiala, aglomeratia, expunerea la fum de tigara, malnutritia si deficitul imun.


CUM SE MANIFESTA BRONSIOLITA?

Majoritatea sugarilor afectati au istoric de expunere la infectie, prin contact cu persoane adulte cu forme usoare de boli respiratorii acute.
Boala este precedata de o rinofaringita acuta manifestata prin febra moderata, secretie nazala apoasa, tuse, stranut si apetit capricios.
In evolutie apar urmatoarele semne si simptome:
  • tuse spastica, in accese, care in cateva zile devine productiva;
  • polipnee (respiratie rapida);
  • wheezing (respiratie sueratoare);
  • expir prelungit;
  • agitatie;
  • refuzul alimentatiei;
  • meteorism abdominal/ varsaturi.
In cazurile grave, pot aparea semne de insuficienta respiratorie:
  • respiratie rapida (60-80 respiratii/minut), geamat expirator;
  • sete de aer;
  • cianoza (coloratie albastruie a pielii si mucoaselor);
  • dificultatie de alimentare si hidratare orala;
Investigatiile biologice sunt sugestive pentru o infectie virala, dar pot releva si o eventuala suprainfectie bacteriana.


TRATAMENTUL BRONSIOLITEI ACUTE

Masuri generale:
  • Aport lichidian crescut pentru inlocuirea pierderilor suferite prin tahipnee (frecventa respiratorie crescuta) si febra. Lichidele se administreaza preferabil oral sub forma de sucuri proaspete de fructe/ legume, supe, ceaiuri, lapte, apa, sau intravenos in cazul in care copilul refuza alimentatia;
  • Alimentatia nu trebuie modificata pe parcursul bolii (daca aceasta este corecta) iar diversificarea trebuie intrerupta pana la vindecarea completa a copilului.
  • Pozitionare antireflux la 35-40 grade fata de orizontala, cu capul putin ridicat si in usoara extensie;

Tratament medicamentos:
  • Pentru febra se apeleaza la antitermice precum ibuprofen suspensie orala (ex: Nurofen, Algin)/ supozitoare, paracetamol suspensie (ex: Panadol, Bioflu Baby) sau supozitoare. In cazurile cu febra inalta se poate apela - la indicatia medicului - si la algocalmin sub forma de picaturi (ex: Locamin, Alvotor picaturi orale);
  • Desfundarea nasului su ser fiziologic sau apa de mare (Quixx Baby, Nosette Baby picaturi) prin picurarea a 1-2 picaturi in fiecare nara, urmata de aspirarea secretiilor umectate cu pompita nazala sau aspiratorul nazal (ex: Batista bebelusului); 
  • In functie de gravitatea bronsiolitei, medicul poate recomanda efectuarea aerosolilor cu solutie salina hipertonica (ex: Respisun) sau aerosoli cu Adrenalina + Respisun/ ser fiziologic;
  • Pentru formele severe de boala, se apeleaza, in plus, la corticoterapie sistemica (ex: Hidrocortizon administrat intramuscular sau intravenos, Prednison administrat oral);
  • Antibioticele vor fi folosite doar la indicatia medicului.
Ultima actualizare: 05.06.2015

Mai mult ...

Piure de broccoli si conopida (Diversificare 10-12 luni)

01:08
dr-francu-nicoleta, dr-francu-pediatrie, dr-francu-pediatru


INGREDIENTE
  • 5 buchetele conopida
  • 5 buchetele broccoli
  • 2 linguri branza de vaci proaspata
  • 1 lingura iaurt integral

PREPARARE

Spala conopida si broccoliul, desfa-le in buchetele si pune-le la fiert (aproximativ 10-15 minute).
Dupa fierbere, scurge apa si paseaza buchetelele cu blenderul sau trece-le prin sita.
Separat, amesteca branza de vaci cu iaurtul.
Adauga pasta de conopida si broccoli si omogenizeaza compozitia.

Ofera-i piureul bebelusului la masa de pranz sau cina si se va bucura de o mancarica delicioasa!
19.12.2014
Mai mult ...

Intoleranta la lactoza la sugari si copii

20:44
dr-francu-nicoleta,dr-francu-pediatrie,dr-francu-tecuci


Intoleranta la lactoza este cea mai raspandita forma de deficit enzimatic tradusa prin incapacitatea de a digera si de a absorbi lactoza, glucidul care se gaseste in lapte si produse lactate. Enzima implicata in metabolizarea lactozei poarta numele de lactaza si este secretata in mod obisnuit la nivelul mucoasei intestinului subtire. Lactaza hidrolizeaza lactoza pana la glucoza si galactoza.
In intoleranta la lactoza, din cauza deficitului enzimatic, lactoza ramane nedigerata, nu poate fi absorbita din intestinul subtire si ajunge astfel in intestinul gros unde prin fermentatie produce simptome specifice precum: senzatie de plenitudine, meteorism, dureri abdominale colicative, uneori greturi, varsaturi si astenie.


INTOLERANTA LA LACTOZA - TIPURI

Intoleranta congenitala la lactoza - afectiune foarte rara care consta in incapacitatea innascuta a intestinului subtire de a sintetiza lactaza. Clinic, bebelusul prezinta diaree apoasa la initierea alimentatiei (lapte matern sau formula de lapte obisnuita).

Intoleranta primara la lactoza - apare odata cu inaintarea in varsta, fiind cauzata de reducerea progresiva a activitatii lactazei din enterocite. Acest proces este caracteristic tuturor mamiferelor, insa, in ceea ce priveste omul, nu toate persoanele dobandesc aceasta intoleranta. Declinul activitatii enzimatice incepe, de obicei, la varsta prescolara, dar se poate inregistra si un inceput mai tardiv, la orice varsta. Momentul si rata de reducere a nivelului de lactaza sunt determinate genetic.

Intoleranta secundara la lactoza - apare in urma unei afectiuni acute precum gastroenterita sau cronice cum ar fi boala Crohn sau boala celiaca. In aceste cazuri, deficitul de lactaza se manifesta temporar, disparand dupa regenerarea mucoasei intestinale lezate.


INTOLERANTA LA LACTOZA - DIAGNOSTIC

Testul genetic pentru intoleranta la lactoza se efectueaza dintr-o proba de sange venos (prin PCR - reactie de polimerizare in lant) si ofera rezulatate sigure. Interpretarea rezultatelor:
Genotip 13910 C/C (homozigot): predispozitie genetica clara pentru intoleranta la lactoza;
Genotip 13910 T/C (heterozigot): asociaza rareori intoleranta primara la lactoza, adesea compensata; simptomele sunt usoare;
Genotip 13910 T/T (homozigot): nu exista predispozitie genetica pentru intoleranta la lactoza.

Testul se poate efectua in laboratoare private precum Synevo, Bioclinica, Synlab si altele, in prezent avand pret cuprins intre 200 si 300 lei.

In prezenta manifestarilor clinice, rezultatul pozitiv al testului genetic confirma diagnosticul. Daca rezultatul testului genetic este negativ, cu manifestari clinice prezente, se impune diagnosticul diferential cu alergia la lapte si produse lactate, alte alergii alimentare si cu bolile inflamatorii intestinale.

Proba de digestie permite determinarea pH-ului dintr-o proba de scaun. Daca scaunul este foarte acid (pH mai mic de 5,5), atunci indica prezenta lactozei nedigerate.


CARE ESTE DIFERENTA DINTRE INTOLERANTA LA LACTOZA SI ALERGIA LA LAPTE?

Uneori, intoleranta la lactoza este confundata cu alergia la lapte si produse lactate, desi este vorba de fenomene complet diferite. Intoleranta la lactoza este provocata de o activitate enzimatica intestinala redusa, in timp ce alergia presupune alertarea sistemului imunitar care secreta anticorpi.


INTOLERANTA LA LACTOZA - TRATAMENT

Eliminarea produselor cu lactoza din alimentatie conduce la disparitia simptomelor. 
Lista principalelor alimente care contin lactoza:
  • orice tip de lapte de origine animala (chiar si fiert!) si produse lactate
  • mezeluri preambalate
  • sosuri cumparate, supe la plic
  • prajituri, torturi, produse de patiserie
  • unele tipuri de paine ( care contin lapte praf)
  • ciocolata cu lapte, inghetata
  • ketchup, mustar, maioneza
  • margarina, indulcitori

Iaurtul, untul, branza de vaca, cascavalul obisnuit, cascavalul Emmentaler si alte branzeturi maturate sunt de obicei mai bine tolerate, deoarece lactoza este partial hidrolizata de bacterii in timpul procesului de preparare.
Majoritatea persoanelor cu deficit primar de lactaza tolereaza pana la 240 ml lapte/ pranz (maxim 12 grame de lactoza) fara aparitia simptomelor.

In cazul sugarilor cu intoleranta la lactoza, laptele matern sau formulele de lapte obisnuite pot fi administrate in siguranta deoarece, in majoritatea cazurilor, intestinul bebelusului produce suficienta lactaza pentru o digestie optima.

Pentru cazurile de intoleranta secundara (prezinta in cazurile severe de gastroenterita de exemplu) se  indica temporar administrarea de formule de lapte delactozate.

Suplimentele alimentare sub forma de picaturi la sugari (ex:Colief) sau capsule si tablete pentru copiii mai mari (ex: Lactase Enzymes de la Secom) sunt alternative disponibile pentru inlocuirea enzimei. Folosirea lor este indicata pentru produsele lactate solide. Administrarea lor, in special la ora mesei, s-a dovedit eficace si fara efecte adverse.

Persoanele cu deficit primar de lactaza trebuie sa creasca progresiv si regulat consumul de lapte, deoarece expunerea continua intensifica numarul si eficienta bacteriilor din colon. Eliminarea totala a lactozei din dieta poate inrautati simptomele intolerantei la lactoza in cazul in care lactoza este ingerata intamplator sau reintrodusa brusc.


INTOLERANTA LA LACTOZA - RISCURI ASOCIATE CU RENUNTAREA LA LACTATE

Copiii cu intoleranta la lactoza pot prezenta:
  • deshidratare 
  • rahitism sau osteopenie (prin aport insuficient de calciu si vitamina D)
  • afectarea apararii antiinfectioase
  • obezitate (prin adoptarea unei alimentatii dezechilibrate)

Pentru evitarea instalarii problemelor enumerate mai sus, se recomanda consumul unor surse alternative de calciu si vitamina D de origine animala (galbenus de ou, ficat, peste) sau vegetala (fasole uscata, soia, spanac, rucola, patrunjel, marar, urzici, broccoli, varza, alune, migdale, seminte de floarea soarelui). Apele minerale bogate in calciu reprezinta o buna optiune pentru asigurarea aportului zilnic de minerale.
26.04.2020







Mai mult ...