Poate ca nici macar nu iti dai seama, insa copilul tau sigur te-a mintit cu ceva in aceasta saptamana. Fie ca a ales sa schimbe o intamplare, sa nu iti povesteasca nimic despre aceasta sau sa omita anumite lucruri, tot o minciuna se numeste. Sa vedem de ce mint copiii!
Cu totii mintim, iar acest lucru il deprindem inca din copilarie, astfel ca la maturitate ajungem sa spunem minciuni mai mici sau mai mari, in functie de circumstante. De cele mai multe ori mintim din rautate, pentru a face un rau, din frica, pentru a scapa de consecinte, din dorinta de a ne lauda sau a fi superiori celuilalt. Putem minti chiar si atunci cand nu spunem nimic si lasam lucrurile sa se intample de la sine, desi am fi putut face ceva sa schimbam rezultatul.
Ii invatam pe cei mici sa minta fara sa ne dam seama: le spunem ca nu trebuie sa raneasca sentimentele persoanelor si astfel nu vor mai spune exact ce cred si ce simt, ii invatam ca mai bine decat sa spuna o prostie sa taca din gura, si exemplele pot continua.
Copiii mint in principal de frica. Atunci cand fac ceva gresit, nu vor sa recunoasca acest lucru deoarece se tem de faptul ca unul dintre parinti ar putea reactiona urat, l-ar putea certa, pedepsi si chiar lovi. Teama poate fi rationala sau irationala, insa cel mic nu stie sa deosebeasca cele doua sentimente. Acesti copii isi dau seama ca au gresit, iar asta este primul pas spre recunosterea faptei.
Ca parinte, chiar daca descoperim minciuna copilului, nu ar trebui sa reactionam urat. Specialistii ne recomanda sa comunicam cu cel mic, sa intelegem de ce a mintit si sa ii explicam ca nu trebuie sa minta cu nimic, deoarece mereu il vom proteja, orice s-ar intampla si orice boacana ar face. Si aici nu vom spune nicio minciuna, deoarece orice parinte ar face orice pentru copilul sau!
Un alt motiv pentru care cel mic ar putea minti este obisnuita. Daca micutul incepe sa minta din ce in ce mai mult si mai des, ar trebui sa stai de vorba cu acesta si sa ii explici ca nu face bine. In acest caz, poate ca cel mic nici macar nu isi da seama ca minte.
Minciunile difera si de la o varsta la alta. Astfel, la 2-3 ani cel mic nu isi da seama ca minte, deoarece nu poate distinge adevarul de minciuna. La 5-6 ani vor incepe sa realizeze ca fictiunea nu este acelasi lucru cu realitatea, va intelege mai bine unde si ce a gresit si va incerca sa faca pe plac parintilor. La 7-8 ani acestia mint stiind ce fac si sperand ca vor scapa.
Sursa: reginele.ro
Niciun comentariu :
Impartaseste din experienta...