Amigdalita acuta la copii

2 comentarii.

Ce este amigdalita acuta?

Amigdalita acută reprezinta inflamația amigdalelor palatine de cauză infecțioasă (virală, bacteriană sau fungică), incidenta maxima fiind la grupa de varsta 4-7 ani.

Amigdalele palatine sunt organe limfoide (cu rol în imunitate), situate în spatele limbii, de o parte și de alta a liniei mediane. Impreuna cu amigdalele faringiene si cele linguale, amigdalele palatine formeaza un sistem de apărare împotriva infecțiilor, numit inelul limfatic Waldeyer.


Cauzele amigdalitei acute

Amigdalita de cauza virala este cauzata de agenti precum:

• adenovirusuri 
• rinovirusuri
• virusuri Coxsackie
• virusul Herpes simplex 
• virusul sincitial respirator
• alte tipuri de virusuri herpetice 

Circa 15-30% dintre infecții sunt cauzate de bacterii, mai frecvent:

• Streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes) și alți streptococi
• Haemophilus influenzae
• Corynebacterium diphteriae
• Bordetella pertussis
• Staphylococcus aureus
• Genul Actinomyces
• Genul Bacteroides

Fungi: 

• Genul Candida cel mai frecvent

Factorii de risc au de-a face cu răspândirea agentului etiologic în comunitate: spațiu mic de locuit sau de lucru, contact strâns între persoanele ce îl împart, colectivitățile închise precum grădinița sau școala.


Semnele si simptomele amigdalitei

• Durere în loja amigdalelor și mărirea de volum a acestora – la copii, durerea iradiază frecvent la nivelul urechii și poate fi însoțită de durere abdominală. Copiii foarte mici nu pot indica durerea, astfel încât apare plânsul și refuzul alimentației
• Disfagie - dificultăți la înghițire cauzate de marirea amigdalelor și odinofagie - durere la înghițit
• Febră – mai comuna în amigdalita bacteriană și în mononucleoza infecțioasă
• Amigdale eritematoase (roșii) - în etiologiile virale sau cu depozite alb-galbui (puroi) - în cele bacteriene
• Adenopatii cervicale - nodulii limfatici de la nivelul gâtului sunt mariti de volum, uneori dureroși la palpare
• Halitoză – miros neplăcut al respirației
• Disfonie – răgușeală, de obicei ușoară

Clasificarea clinică a anginelor

• Eritematoase (cauzate de rinovirusuri, virusuri gripale, streptococ, etc.) – aspectul clinic în cele mai multe amigdalite: eritem discret al faringelui și amigdalelor, cu aspect granular al mucoasei.
• Eritemato-pultacee (cauzate de virusul Epstein-Barr, streptococi, pneumococ, stafilococ) – pe fond eritematos apar depozite sau „dopuri” albicioase sau gălbui.
• Cu false membrane (cauzate de Streptococcus pyogenes și, mai rar, de bacilul diferic) – amigdale acoperite de un depozit gros, alb-gălbui, uneori cenușiu.
• Veziculare (cauzate de herpesvirusuri și virusurile Coxsackie) – erupții veziculare de dimensiuni mici, grupate, care ulterior se transformă în ulcerații superficiale.
• Ulceroase – angina Plaut-Vincent, produsă de asocierea bacililor gram negativi fuziformi cu spirilii rezultand o ulcerație unilaterală, false membrane și halitoză fetidă.
• Angina gangrenoasă este cauzată de o asociere a florei anaerobe la un agent etiologic aerob inițial; evoluează cu ulcerații profunde, necrozante.

Complicațiile amigdalitei acute

Netratată sau incorect tratată, amigdalita acută poate produce numeroase complicații:

• Infecțiile virale se pot suprainfecta bacterian sau, mai rar, fungic (mai ales în condiții de imunitate scăzută din cadrul bolilor cronice, malignităților, HIV, tratament cu corticosteroizi etc.).
• Abcesul periamigdalian – o colecție purulentă situată între capsula amigdaliană și peretele lateral al faringelui (constrictorul superior al faringelui); se extinde spre spațiile para- și retrofaringian; se poate asocia cu fasceită necrozantă. Prezența sa poate fi semnalată de respirația orală, trismus, modificarea semnificativă a vocii (caracteristic, pacientul vorbește „ca și cum ar ține un cartof fierbinte în gură”).
• Celulilta periamigdaliană - infecția depășește capsula amigdaliană și afectează mucoasa orofaringelui.
• Diseminarea infecției în spațiile cervicale profunde sau mediastin – suspectată la pacienții cu febră înaltă persistentă sau ondulantă, trismus, torticolis, letargie, dispnee.
• Diseminarea la organele din vecinătate (în special la copii) – cauzând otită medie, sinuzită.
• Tromboflebita venei jugulare interne (sindromul Lemierre) – rar, se produc embolisme septice la acest nivel; agentul etiologic este de obicei Fusobacterium necrophorum.
• Amigdalita acută cu Streptococcus pyogenes produce complicații aparte, care sunt grupate ca fiind:

Supurative:
Infecțiile de vecinătate similare amigdalitelor acute de alte etiologii (abces periamigdalian, faringian, otită, sinuzită, etc. )
Artrită reactivă post-streptococică, osteomielită – rar întâlnite
Endocardită – foarte frecventă înainte de generalizarea terapiei cu antibiotice
Abcese hepatice
Meningită și abcese cerebrale

Non-supurative:
Reumatism articular acut
Glomerulonefrită acută post-streptococică
Sindromul șocului toxic post-streptococic 

Investigatii paraclinice

Diagnosticul amigdalitei acute este în principal clinic. Investigațiile suplimentare pot fi recomandate atunci când agentul etiologic pare a fi unul bacterian și este suspectat Streptococus pyogenes. În plus, afectările severe, cu durată mai mare de câteva zile sau semnele sistemice impun și ele investigare paraclinică.

Cultura exudatului faringian
Această metodă reprezintă examenul standard pentru dovedirea infecției cu streptococul beta-hemolitic de grup A. Constă în recoltarea secrețiilor de la nivelul amigdalelor, cu ajutorul unui tampon faringian; produsul se cultivă pe medii speciale, apoi se izolează specia patogenă și se realizează antibiograma. Sensibilitatea testului este de circa 95%, dar aflarea rezultatului durează 2-3 zile.

Testul rapid pentru detecție a streptococului
Prin această metodă, se detectează în exudatul faringian prezența antigenelor specifice streptococului. Este mai puțin specific decât cultura, dar oferă mai rapid un rezultat. Absența streptococului la acest test necesită confirmarea prin metoda clasică.

Alte investigații
Hemoleucograma
Markerii inflamației (VSH, CRP, Fg)
Când se suspectează mononucleoza infecțioasă, se recomandă determinarea Ig M anti VEB


Tratamentul amigdalitei acute

Majoritatea amigdalitelor acute nu necesită decât tratament suportiv și simptomatic, care include hidratarea corespunzătoare, ameliorarea durerii și scăderea febrei prin antitermice si antalgice. Ceaiurile calde pot reduce durerea și usturimea, asigurând în același timp aportul lichidian necesar. În mod normal, aceste afecțiuni sunt auto-limitante și vindecarea se produce în 4-5 zile. 

O amigdalită trenantă, care a început să exprime puroi, apariția de noi semne locale sau sistemice impun prezentarea la medic deoarece există posibilitatea suprainfecției bacteriene sau a unei infecții virale atipice (mononucleoză). Amigdalitele acute bacteriene beneficiază de tratament antibiotic asociat medicatiei simptomatice. Infecția cu streptococul beta-hemolitic grup A răspunde foarte bine la peniciline, astfel încât tratamentul standard este administrarea de penicilină timp de 10 zile. Este foarte important ca pacientul să respecte perioada și dozele prescrise de medic, chiar dacă se simte vindecat după 3-4 zile. Alternativ, in functie de caz, se pot utiliza și alte antibiotice.

Amigdalectomia, operația de rezecție a amigdalelor palatine, poate fi o opțiune în cazul amigdalitelor acute repetate, cu impact negativ asupra vieții pacientului. NICE recomandă îndeplinirea tuturor criteriilor următoare pentru a lua în considerarea amigdalectomia:

• răgușeala și durere locala - cauzate de amigdalita acuta
• episoade de amigdalită care afecteaza desfasurarea activitatii fizice obisnuite a pacientului
• prezenta a 5 sau mai multe episoade de amigdalită pe an
• simptome prezente de cel puțin un an

11.07.2018