Dr. Francu Nicoleta

Cauzele durerilor abdominale la copii

15:19


Durerile abdominale ale copiilor reprezinta adesea motive de ingrijorare pentru parinti, cauzele acestora pot fi diverse, variind pe masura ce micutii inainteaza in varsta.

In timpul primelor luni de viata, colicile sunt cele care cauzeaza neplaceri bebelusilor. Ceva mai tarziu, durerile abdominale insotite de varsaturi si diaree ne duc cu gandul la o gastroenterita virala.

La copiii mici, diverse infectii ORL sau de tract respirator pot asocia dureri de burtica. Astfel, faringoamigdalita, infectiile urechii si chiar pneumonia sunt insotite in numeroase cazuri de dureri abdominale.

Hepatita poate, de asemenea, sa determine dureri (in cadranul superior drept al abdomenului), insotite de greata, varsaturi si, uneori, icter.

Infectiile urinare pot asocia dureri abdominale, usturimi la urinare si urinari frecvente.

Apendicita este suspectata la copiii mai mari ce acuza dureri in centrul abdomenului, care apoi coboara spre partea inferioara dreapta. Totusi, in apendicita unii copii pot avea dureri doar in partea inferioara dreapta a abdomenului sau chiar in alte cadrane abdominale.

Apendicita este de cele mai multe ori insotita de febra, greturi si varsaturi. Durerea coboara uneori pe picior, si puteti observa cum copilul sta in repaus cu piciorul drept indoit, evitand sa-si lase greutatea pe acest picior.

Durerea abdominala insotita de manifestari precum dureri articulare si eruptii cutanate in special la nivelul feselor si membrelor inferioare, sugereaza prezenta unei boli ce poarta numele de purpura Henoch-Shonlein.

Ulcerul gastric este foarte rar intalnit la copii, fiind mai frecvent la tineri si adulti. Totusi, in cazul in care copilul prezinta dureri in partea superioara a abdomenului insotite de varsaturi cu sange, ulcerul poate fi luat in calcul ca etiologie.

Daca durerile apar in urma unui traumatism grav, ne putem gandi la ruptura de splina sau ficat, situatii care necesita tratament de urgenta.

In final, nu trebuie sa  neglijati probabilitatea inghitirii unui obiect, a unei substante toxice sau a unor medicamente.

Prezentati-va cu micutul la medic daca acesta prezinta dureri abdominale insotite de:
  • scaune cu sange sau de culoare neagra, lucioasa
  • respiratii rapide
  • varsaturi fara scaun
  • icter (coloratie galbena a pielii si albului ochilor)
  • urinari dureroase sau sange in  urina
  • rosu in gat
  • ganglioni inflamati
  • eruptii pe piele si/sau dureri articulare

De asemenea, contactati medicul daca:
  • durerea abdominala este severa
  • durerea persista mai mult de 6 ore
  • durerea a aparut in urma unui traumatism abdominal recent
  • este cunoscuta/suspectata ingestia unor substante toxice

La cabinet, medicul va examina copilul si va indica o serie de teste de sange si de urina sau scaun (in functie de caz). Uneori, poate ne necesara efectarea de radiografii sau ecografii abdominale pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor.

Pana la consultul medical, puteti calma durerea si febra copiilor cu paracetamol sau ibuprofen. Nu administrati in niciun caz antibiotice in lipsa prescriptiei medicale!
Ultima actualizare: 8.03.201

Mai mult ...

Strabismul la copii

12:42


Strabismul este una dintre cele mai intalnite probleme la copii si consta intr-o deviere a uneia sau a ambelor axe oculare, cu imposibilitatea de a privi fix un obiect cu ambii ochi in acelasi timp.

In cazul nou-nascutilor, este normal ca ochii sa se miste necontrolat si sa para incrucisati deoarece celulele nervoase nu au invatat inca sa controleze miscarile ochilor. Dupa varsta de 4 luni, sistemul nervos al bebelusului ar trebui sa fie suficient dezvoltat incat ochii sa se coordoneze pentru a se focaliza in acelasi punct. Daca dupa aceasta varsta ochii "fug" spre nas, spre tample, in sus sau in jos, este momentul sa va adresati medicului oftalmolog.


Cum recunoastem strabismul la copii?

In conditii normale, ochii se misca simetric si vederea este completa. In cazul copilului cu strabism, veti observa ca unul sau ambii ochi se misca necoordonat. Neconcordanta ochilor poate fi prezenta permanent sau poate aparea din cand in cand.

Copiii cu strabism se confrunta cu o dublare a imaginii observate, fenomen denumit in termeni medicali diplopie. Asadar, diplopia reprezinta vederea concomitenta a doua imagini diferite. Imaginile captate de fiecare ochi in parte sunt transmise catre zonele creierului capabile sa le suprapuna creand o vedere cu claritate scazuta si fara relief. Asadar, copiii cu strabism vor acuza vedere in ceata, oboseala ochilor, sensibiliate la lumina puternica si vedere dubla. Vederea dubla apare de obicei la debutul strabismului.

Unii copii prezinta ceea ce se numeste strabism fals (pseudostrabism). In cazul acestora, desi ochii sunt perfect aliniati, par incrucisati din cauza formei fetei. Pe masura ce copiii cresc, aspectul de ochi incrucisati ar trebui sa dispara.


Abordarea strabismului la copii

Strabismul copiilor nu dispare de la sine si, in lipsa tratamentului, de obicei se agraveaza. Daca la inceput nealinierea ochilor duce la vedere dubla, in timp creierul invata sa ignore imaginea ochiului nesincronizat si acesta devine "lenes" (ambliopie), ceea ce poate conduce la scaderea permanenta a acuitatii vizuale.


Consultul medical in cazul copiilor cu strabism

Daca dupa varsta de 4 luni ochii nu par sa priveasca in aceeasi directie, programati un consult oftalmologic.
Este important ca micutii cu probleme sa primeasca un diagnostic cat mai repede deoarece cu cat tratamentul este inceput mai curand, cu atat rezultatele vor fi mai bune.

Pentru tratamentul strabismului, oftalmologul va recomanda copilului ochelari, ocluzoare si picaturi, insa adesea este necesara interventia chirurgicala pentru corectarea muschilor ochilor.


Operatia pentru strabism la copii

In cazul strabismului, operatia consta in slabirea muschilor hiperactivi si/sau intarirea muschilor hipoactivi. Tehnicile moderne implica efecturea unor incizii foarte mici, de 3-4 mm. In functie de caz, operatia consta in corectarea unuia sau mai multor muschi oculari, insa decizia apartine in totalitate chirurgului strabolog. Recuperarea dupa operatia de strabism este foarte rapida.


La ce varsta se face operatia de strabism?

Pentru strabismul care apare in primele 6 luni de viata, copilul trebuie operat cat mai curand, preferabil sub varsta de 1 an, pentru a preveni instalarea vederii anormale. Intrucat sunt afectate mai multe perechi de muschi oculari sunt necesare de obicei doua sau trei operatii pentru corectarea tuturor problemelor.

Daca strabismul apare mai tarziu, operatia este indicata daca nu s-a obtinut corectia prin alte metode (ochelari, ocluzie), insa este de dorit ca interventia chirurgicala sa se faca inainte de varsta de 4 ani si jumatate.


Operatia de strabism si indicatiile postoperatorii

De obicei, operatia de strabism se realizeaza cu anestezie generala, in conditii de perfecta sterilitate si este urmata de tratament ortoptic la sinoptofor. Cu ajutorul acestuia, copiii invata sa-si sincronizeze privirea.
Dupa operatia de strabism, medicul va recomanda evitarea expunerii ochilor la praf si vant, evitarea frecatului la ochi precum si inotul sau contactul ochilor cu apa timp de 30 de zile. De asemenea, timp de 6-8 saptamani sunt interzise eforturile fizice intense.
Ultima actualizare: 24.01.2016



Mai mult ...

Convulsiile febrile

10:42


Convulsiile sunt miscari involuntare, dezordonate si violente ale muschilor membrelor, capului sau ale intregului corp. Miscarile apar pe neasteptate si pot fi insotite de pierderea cunostintei.

Convulsiile sunt mai frecvente in primii 3 ani de viata, perioada in care sistemul nervos este mai usor excitabil. Ele apar spontan sau pot fi declansate de factori precum:
  • febra inalta
  • intoxicatii, 
  • unele infectii (meningita, meningoencefalita),
  • tumori intracraniene,
  • in urma unor episoade de apnee voluntara (retinerea voita a respiratiei).


Convulsiile febrile

Cea mai frecventa cauza a convulsiilor la copii este febra inalta. Convulsiile declansate de febra poarta numele de convulsii febrile si apar in special la copiii cu varsta cuprinsa intre 6 luni si 5 ani.

Convulsiile febrile survin de obicei la temperaturi corporale crescute, de aproximativ 40 de grade, insa pot fi declansate de orice valoare a temperaturii mai mare de 38,5 grade Celsius.

Durata convulsiilor febrile este relativ scurta, in general sub 15 minute. Mai mult de jumatate dintre copiii care au prezentat o convulsie febrila nu vor mai suferi niciodata o alta convulsie.


Ce putem face acasa?

Cand survine primul episod de convulsii febrile, incercati pe cat posibil sa va mentineti calmul si sa tineti seama de faptul ca majoritatea convulsiilor trec de la sine in cateva minute. Intre timp, feriti copilul  de eventuale accidentari, indepartand de el obiectele care l-ar putea rani.

In timpul convulsiiilor febrile, muscarea limbii nu este frecventa, fapt pentru care este indicat sa nu incercati blocarea gurii cu mana sau cu diverse obiecte. Totusi, este important sa mentineti caile aeriene deschise prin asezarea copilului pe o parte sau pe spate, cu extensia usoara a capului spre spate si tragerea usoara a mandibulei.

Daca convulsia s-a oprit si copilul are febra, contactati medicul. Intre timp, pentru scaderea temperaturii, puteti administra copilului  paracetamol intrarectal (supozitoare), algocalmin (supozitor sau picaturi). De folos in scaderea febrei  pot fi si impachetarile cu prosoape inmuiate in apa la temperatura camerie si stoarse sau baile in apa calduta (34-35 grade Celsius).


La spital...

Medicul va examina copilul si va adresa intrebari in legatura cu caracterele si durata convulsiei febrile. Daca febra este prezenta, medicul va cauta sursa infectiei prin examen clinic si investigatii. Diazepamul adimistrat intrarectal sau intravenos este tratamentul de electie pentru scoaterea copilului din criza convulsiva. Examenul neurologic completeaza de obicei investigatiile paraclinice.

Ultima actualizare: 17.01.2016

Mai mult ...

Retinopatia prematurului

13:06


Retinopatia de prematuritate este o afectiune a retinei care apare la copiii nascuti prematur si care poate duce la pierderea vederii daca nu este diagnosticata la timp.


Ce se intampla de fapt cu retina?

Retina este membrana interna a globului ocular, sensibila la lumina, alcatuita din numeroase celule dispuse in straturi, pe care se formeaza imaginea vizuala. Formarea retinei incepe in saptamana a saisprezecea de sarcina si este complet dezvoltata la nou-nascutul la termen. La copilul prematur, vasele retinei sunt incomplet dezvoltate si se pot forma vase de sange anormale, ceea ce poate duce in final la dezlipire de retina si la pierderea totala a vederii.


Care copii sunt expusi riscului de a dezvolta retinopatie de prematuritate?

Retinopatia prematurului se dezvolta mai frecvent la copiii prematuri cu varsta gestationala mai mica de 34 de saptamani si la cei cu greutate la nastere mai mica de 2000 g.

Cauza principala a retinopatiei de prematuritate este expunerea prelungita la oxigen in concentratii mari, la care se adauga si alti factori de risc precum: deficitul de vitamine al prematurilor, ventilatia mecanica indelungata, oxigenarea insuficienta, anemia, socul, hemoragiile si unele boli congenitale, dar si boli ale mamei din timpul sarcinii cum ar fi diabetul zaharat si hipertensiunea arteriala.


Cum evolueaza retinopatia de prematuritate?

Retinopatia prematuritatii evolueaza in cinci stadii. In primele doua stadii, retinopatia se poate vindeca de la sine, in stadiul trei este indicat tratamentul, iar stadiile patru si cinci (de dezlipire de retina), sunt cele in care ajung copiii care nu au primit tratament precoce, dar si cei tratati corespunzator, dar s-au confruntat cu forme severe de boala (retinoaptie agresiva posterioara).

Retinopatia de prematuritate nu evolueaza la fel la toti copiii. Uneori boala se vindeca de la sine, alteori, mai ales in lipsa tratamentului, poate duce la dezlipire de retina si orbire.


Cum se stabileste diagnosticul de retinopatie de prematuritate?

Prima examinare oftalmologica se efectueaza la aproximativ 28 de zile dupa nastere. Exceptie fac prematurii cu varsta de gestatie mai mica de 26 de saptamani la care prima consultatie se face in saptamanile 5 sau 6 de viata.

De cele mai multe ori, primul consult oftalmologic are loc in maternitate. In cazul in care prematurul a fost externat inaintea examenului de specialitate, parintii trebuie sa se prezinte la control conform indicatiilor medicului neonatolog si oftalmolog.


Cum tratam retinopatia prematurului?

Retinopatia prematuritatii necesita frecvent tratament cu laser. Interventia opreste dezvoltarea anormala a vaselor retinei care pot duce in final la dezlipire de retina si pierderea vederii.

La prematurii cu foma agresiva de retinopatie, inainte de tratamentul laser, poate fi indicata injectia intraoculara cu Avastin in scopul limitarii distructiei retiniene.

In cazul prematurilor la care afectarea oculara a ajuns la stadiul de dezlipire de retina, este indicata interventia chirugicala, insa aceasta reuseste de cele mai multe ori sa restabileasca vederea cel mult pana la nivelul de perceptie a luminii.


Ce trebuie sa faceti la externarea din maternitate?

Parintii prematurilor expusi la factorii de risc pentru retinopatia prematuritatii trebuie sa citeasca cu atentie recomandarile din biletul de externare si sa intrebe neonatologul si oftalmologul maternitatii cand trebuie sa mearga cu bebelusul la control sau daca s-a facut examenul oftalmologic.
Ulima actualizare: 09.01.2016

Mai mult ...

Alergiile la copii

10:06


Alergiile apar atunci cand sistemul imunitar identifica o substanta ca fiind daunatoare. Tendinta de a dezvolta alergii este de obicei mostenita. La fel ca adultii, copiii dezvolta reactii alergice la alimente, iritanti din aer sau substante cu care intra in contact direct. Unele medicamente (frecvent penicilinele), precum si intepaturile de insecte sau contactul cu animalele pot genera reactii alergice.


Cum recunoastem alergiile?

Alergiile se manifesta prin simptome precum: secretii nazale apoase, mancarimi, lacrimare si inrosirea ochilor, stranut, mancarimea pielii, eruptii pe piele, tuse sau respiratie dificila.

Alergiile alimentare determina, pe langa simptomele descrise mai sus, diaree sau varsaturi. Aproape orice aliment poate cauza alergie, insa mai frecvent sunt incriminate: laptele, albusul de ou, nucile, pestele, ciocolata si soia. Alergiile alimentare sunt uneori confundate cu intoleranta sau sensibilitatea la un anumit aliment.

Intoleranta alimentara se manifesta prin probleme digestive precum dureri de stomac, flatulenta sau diaree, insa nu are legatura cu sistemul imunitar.


Cat de periculoase sunt alergiile?

In unele cazuri, o reactie alergica severa poate pune in pericol viata copilului si necesita tratament de urgenta. Simptomele care denota gravitatea includ: respiratie dificila, eruptii la nivelul fetei, invinetirea pielii, pierderea cunostintei. Daca identificati prezenta acestor semne sunati la 112. Dupa tratamentul de urgenta, adresati-va medicului pentru stabilirea cauzei reactiei alergice.


Evitarea alergenilor

Cea mai buna metoda de preventie a alergiilor este evitarea substantelor care activeaza reactiile alergice.

Daca in cursul diversificarii meniului bebelusului, ati introdus un aliment nou iar copilul dezvolta semne specifice alergiei, amanati introducerea acestuia! Alimentele noi trebuie introduse pe rand, la interval de 2-3 zile, astfel incat sa puteti observa reactia la fiecare produs in parte.

Daca bebelusului ii apar eruptii pe piele, folositi pentru baie apa calduta si sapun sau gel cu pH neutru. Medicul va poate recomanda creme pe baza de hidrocortizon, lotiuni destinate pielii uscate si iritate si, uneori, antihistaminice.

Alergiile la praf, polen, mucegai si alti alegeni din mediu, apar in general dupa varsta de 2 ani si pot fi prevenite prin evitarea factorului alergizant si igienizarea corespunzatoare a locuintei.

Ultima actualizare: 13.12.2015


Mai mult ...

Raceala la copii si bebelusi

14:24


Copiii sunt in special expusi la racelile comune in mare parte deoarece intra frecvent in contact cu alti copii raciti. De fapt, in primul an de viata, cei mai multi bebelusi contacteaza intre 7 si 10 raceli, asa incat mamicile devin destul de repede experte in tratarea infectiilor obisnuite de cai respiratorii superioare.

Racelile sunt adesea provocate de virusuri, prin urmare nu se trateaza cu antibiotice. Totusi, in cazul unei suprainfectii bacteriene, medicul va indica antibiotice.

Racelile se raspandesc cel mai usor prin picaturi de secretii nazofaringiene. Atunci cand un bolnav tuseste sau stranuta, imprastie virusul in aerul pe care ceilalti il rspira.

Racelile se pot transmite si prin intermediul mainilor contaminate cu secretii infectate. In plus, unele virusuri pot trai pe obiecte timp de cateva ore, astfel incat jucariile contaminate constituie o alta sursa de infectie.


Semnele si simptomele racelii la copii

Un copil racit va avea nasul infundat cu secretii (mucus). Secretiile nazale sunt de obicei limpezi la inceput, apoi devin galbene, se ingroasa si pot capata chiar culoarea verde deschis. Dupa cateva zile, mucusul devine iar limpede si fluid.

Racelile pot fi insotite de stare subfebrila (37,5-38 grade Celsius) sau chiar febra. Copilul stranuta, tuseste, poate ragusi sau i se inrosesc ochii.

In cazul bebelusilor, stranutul frecvent, sforaitul si nasul infundat nu constituie neaparat semne de raceala. Narile bebelusilor sunt foarte mici, iar o cantitate minima de mucus este suficienta pentru infundarea lor. Astfel, infundarea nusului poate fi cauzata chiar si de unii factori iritanti precum aerul uscat din incapere si fumul de tigara.


Cand este necesar consultul medical ?

Daca bebelusul este mai mic de 3 luni, prezentati-va la medic de indata ce observati primele semne de raceala. La nou-nascuti o raceala banala poate evolua rapid spre pneumonie, otita si alte boli mai serioase. Chiar si in absenta acestor complicatii, racelile sunt mai greu tolerate de sugari deoarece nasul infundat ingreuneaza alaptarea si scade capacitatea de a suge din biberon, ceea ce poate duce la deshidratare.

Consultati medicul daca:
  • bebelusul sub 3 luni are temperatura mai mare de 38 grade Celsius;
  • copilul pare a avea dureri de urechi - copiii mai mari comunica prezenta durerii, in timp ce sugarii duc frecvent mana la ureche, se trag de urechea bolnava, sunt mai agitati si mai plangaciosi decat de obicei;
  • copilul are ochii rosii si secretii oculare;
  • copilul are o tuse persistenta;
  • secretia nazala este groasa, verzuie mai mult de 5 zile.

Semne de gravitate:
  • copilul refuza sa manance sau sa bea;
  • copilul respira mai repede, respiratia este dificila, cu efort resprator, si/sau face mici pauze intre respitatii;
  • tusea este insotita de varsaturi sau schimbari ale culorii pielii.


Ce puteti face acasa

Lasati copilul sa se odihneasca. Majoritatea copiilor isi limiteaza singuri activitatea in timpul bolii. Nu este nevoie sa fortati copilul sa stea in pat daca micutul se simte suficient de bine incat sa se deplaseze. In ceea ce priveste colectivitatea, trebuie sa stiti ca racelile au cea mai mare contagiozitate cu 1-2 zile inaintea aparitiei simptomelor, prin urmare nu este nevoie sa tineti copilul acasa pana la disparitia tuturor manifestarilor.

Oferiti copilului lichide. Aportul suficient de lichide (lapte, sucuri naturale de fructe, ceai sau supa) este important in timpul bolilor pentru evitarea deshidratarii. Daca copilul racit este alaptat, nu intrerupeti alaptarea.

Subtiati mucusul. Daca secretiile nazale sunt vascoase, curatati nasul copilului cu solutii saline (apa de mare, ser fiziologic). Acestea nu sunt scumpe si se elibereaza din farmacii fara reteta.

Pentru a ajuta bebelusul sa manance mai bine, administrati cate 1-2 picaturi de solutie salina in fiecare nara cu 10 minute inainte de masa. Dupa ce mucusul s-a subtiat, aspirati secretiile cu ajutorul pompitei sau a aspiratorului nazal (Ex: Batista bebelusului ).

Aspirati narile copilului. Aspirarea secretiilor din nas se poate face cu ajutorul unei pompite din cauciuc. Aceasta metoda functioneaza de obicei in cazul copiilor mai mici de 6 luni. Pentru aceasta, presati intre degete pompita pentru a elimina aerul, apoi introduceti bland varful ei in nara copilului. Eliberati incet pipeta tinand-o pe loc pana cand extrage tot mucusul existent. Scoateti apoi pompita si goliti-o pe un servetel. Repetati de cate ori este nevoie pentru fiecare nara. La final, curatati pompita cu apa si sapun. Pentru aspirare puteti folosi si aspiratoarele nazale.

Umidifiati aerul. Folosirea unui umidificator poate fi foarte utila in cazul nasului infundat la bebelusi si copiii mici. Daca dispuneti de un umidificator folositi-l conform instructiunilor si nu indreptati niciodata dispozitivul spre patut pentru ca altfel riscati umezirea acestuia. De asemenea, pentru a preveni aparitia mucegaiului, schimbati apa zilnic si curatati umidificatorul regulat.

In cazul in care nu aveti umidificator, pentru fluidifierea secretiilor nazale, asezati copilul timp de cateva minute, inainte de somn, langa o baie fierbinte de aburi.

Medicatia pentru raceala si gripa. Nu administrati medicamente pentru raceala si gripa fara reteta copiilor mai mici de 2 ani! Pentru copiii mai mari, puteti folosi medicatie antitermica (Paracetamol) si antiinflamatoare (Ibuprofen) conform indicatiilor de pe prospect.
Ultima actualizare: 15.11.2015

Mai mult ...

Piure din piept de pui cu spanac si cartofi (Diversificare 10 luni)

20:59
piure,piure-piept-pui,piure-pui,piure-pui-spanac,piure-pui-cartofi,


Ingrediente:
90 g carne de pui tocata marunt
1/2 cartof mediu, curatat de coaja si taiat cubulete
50 g spanac spalat si tocat marunt
apa plata pentru subtierea amestecului

Incepeti prin fierbe intr-o craticioara carnea de pui si cartoful. Cand sunt pe jumatate fierte, adaugati spanacul si lasati sa fiarba inabusit pana carnea este bine patrunsa, iar vegetalele s-au inmuiat.

Scurgeti apa si mixati vegetalele impreuna cu carnea pana obtineti un piure pe care il subtiati cu apa plata pentru obtinerea consistentei dorite.

Info!
Piureul poate fi congelat sau pastrat la frigider cca 24 ore.


Mai mult ...

Piure din carne de vita cu dovlecel si ardei (Diversificare 8-10 luni)

20:03
piure-carne-dovlecel,piure-carne-ardei,diversificare,diversificare-8-luni


Carnea rosie este bogata in fier, zinc si proteine si poate fi introdusa in meniul bebelusilor incepand cu varsta de 8 luni. Invatati sa preparati retete variate de carnita cu legume, iar cei mici vor accepta usor alimentele nou introduse.

Pentru reteta de carne cu dovlecei si ardei rosu aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:
  • 500 ml apa plata
  • 90 g carne macra de vita, taiata cubulete
  • 1 cartof mijlociu, curatat si taiat cubulete
  • 1/2 dovlecel mic, curatat si taiat cubulete
  • 1/2 ardei rosu, taiat felii subtiri

Incepeti prin a pune apa la fiert intr-o craticioara. Cand clocoteste adaugati carnea de vita si legumele. Acoperiti cu un capac si lasati sa fiarba pana cand carnea este patrunsa bine si legumele s-au inmuiat. Mixati amestecul sau blendati-l si subtiati-l cu apa in care au fiert.

Timp de preparare: 40 minute.
Preparatul poate fi pastrat la frigider 24 de ore sau congelat.
Ultima actualizare:29.09.2015



Mai mult ...

De ce mint copiii ?

15:34


Poate ca nici macar nu iti dai seama, insa copilul tau sigur te-a mintit cu ceva in aceasta saptamana. Fie ca a ales sa schimbe o intamplare, sa nu iti povesteasca nimic despre aceasta sau sa omita anumite lucruri, tot o minciuna se numeste. Sa vedem de ce mint copiii!

Cu totii mintim, iar acest lucru il deprindem inca din copilarie, astfel ca la maturitate ajungem sa spunem minciuni mai mici sau mai mari, in functie de circumstante. De cele mai multe ori mintim din rautate, pentru a face un rau, din frica, pentru a scapa de consecinte, din dorinta de a ne lauda sau a fi superiori celuilalt. Putem minti chiar si atunci cand nu spunem nimic si lasam lucrurile sa se intample de la sine, desi am fi putut face ceva sa schimbam rezultatul.

Ii invatam pe cei mici sa minta fara sa ne dam seama: le spunem ca nu trebuie sa raneasca sentimentele persoanelor si astfel nu vor mai spune exact ce cred si ce simt, ii invatam ca mai bine decat sa spuna o prostie sa taca din gura, si exemplele pot continua.

Copiii mint in principal de frica. Atunci cand fac ceva gresit, nu vor sa recunoasca acest lucru deoarece se tem de faptul ca unul dintre parinti ar putea reactiona urat, l-ar putea certa, pedepsi si chiar lovi. Teama poate fi rationala sau irationala, insa cel mic nu stie sa deosebeasca cele doua sentimente. Acesti copii isi dau seama ca au gresit, iar asta este primul pas spre recunosterea faptei.

Ca parinte, chiar daca descoperim minciuna copilului, nu ar trebui sa reactionam urat. Specialistii ne recomanda sa comunicam cu cel mic, sa intelegem de ce a mintit si sa ii explicam ca nu trebuie sa minta cu nimic, deoarece mereu il vom proteja, orice s-ar intampla si orice boacana ar face. Si aici nu vom spune nicio minciuna, deoarece orice parinte ar face orice pentru copilul sau!

Un alt motiv pentru care cel mic ar putea minti este obisnuita. Daca micutul incepe sa minta din ce in ce mai mult si mai des, ar trebui sa stai de vorba cu acesta si sa ii explici ca nu face bine. In acest caz, poate ca cel mic nici macar nu isi da seama ca minte.

Minciunile difera si de la o varsta la alta. Astfel, la 2-3 ani cel mic nu isi da seama ca minte, deoarece nu poate distinge adevarul de minciuna. La 5-6 ani vor incepe sa realizeze ca fictiunea nu este acelasi lucru cu realitatea, va intelege mai bine unde si ce a gresit si va incerca sa faca pe plac parintilor. La 7-8 ani acestia mint stiind ce fac si sperand ca vor scapa.
Sursa: reginele.ro


Mai mult ...

Depresia postpartum (de dupa nastere)

19:49


Mama este cea mai importantă persoană în dezvoltarea nou-născutului şi a sugarului. Pentru acest rol, este nevoie ca ea să aibă suficientă energie şi interes faţă de bebeluş, pentru a face faţă provocării reprezentate de îngrijirea acestuia.

Multe femei prezintă simptome afective în perioada denumită postpartum, la 4-6 săptămâni după naştere. Cel mai frecvent este vorba despre depresia tranzitorie postnatală („baby blues”), care apare la 2-3 zile după naştere şi care este caracterizată prin labilitate afectivă, tristeţe, iritabilitate, plâns nemotivat.

Se crede că aceasta ar fi rezultatul variaţiilor rapide ale nivelurilor hormonale, stresului legat de naştere şi conştientizării responsabilităţilor pe care le presupune maternitatea. Dacă aceste simptome nu dispar după două săptămâni, ele ar putea reprezenta debutul unei depresii majore postpartum.

Depresia postnatală, numită şi depresie postpartum, este mai puţin frecventă (aproximativ 10-15% dintre mame), dar mai severă şi mai îndelungată decât depresia tranzitorie postnatală.

Principalele simptome sunt reprezentate de:
• sentimentul de tristeţe în cea mai mare parte a timpului
• anxietate
• oboseală, chiar şi atunci când somnul este suficient
• dificultăţi de concentrare
• incapacitatea de a se bucura de viaţă, de a privi în viitor
• sentimente de inutilitate, de eşec sau vinovăţie
• îndoieli şi îngrijorări legate de abilitatea de a îngriji copilul sau lipsa de interes faţă de copil
• frica de a nu-i face rău copilului
• uneori chiar idei suicidare.

De asemenea, pot să apară simptome fizice (insomnie sau somnolenţă, poftă de mâncare scăzută sau exagerată, dorinţă sexuală scăzută, dureri difuze).


Cauzele depresiei postnatale

Instalarea depresiei postnatale nu înseamnă că mama respectivă nu îşi doreşte sau nu îşi iubeşte copilul. Nu s-a identificat o cauză clară, însă există o serie de factori care pot creşte riscul de depresie după naştere. Aceştia sunt:
• travaliul dificil
• modificările hormonale
• existenţa unui episod depresiv în trecut sau existenţa unei tulburări afective la rudele de gradul I
• retrăirea unei pierderi anterioare
• un bebeluş mai solicitant (inclusiv naşterea unui copil care prezintă un handicap sau o infirmitate, naşterea înainte de termen sau naşterea unui copil care necesită tratament într-o secţie de îngrijiri speciale)
• probleme în relaţiile de familie (probleme maritale, sentimentul că partenerul nu este suportiv, lipsa unei persoane de încredere, o relaţie deficitară cu propria mamă)
• probleme sociale (şomaj, lipsa resurselor financiare, schimbarea locuinţei, mai ales dacă acest lucru presupune mutarea la distanţă de familie şi de prieteni, renunţarea la carieră pentru creşterea copilului).


Tratamentul depresiei postpartum

Diagnosticul şi tratamentul precoce al depresiei postpartum sunt importante din mai multe motive: impactul negativ asupra dezvoltării cognitive şi emoţionale a copilului, riscul de suicid şi suferinţa pe care o determină la nivelul întregii familii.

Principalele tratamente pentru depresia postpartum sunt psihoterapia şi medicaţia. În unele cazuri poate fi necesară spitalizarea. Dacă se are în vedere tratamentul medicamentos, este important de ştiut faptul că efectele nu apar imediat după începerea tratamentului. Medicamentele antidepresive trec în laptele matern, aşa că este recomandat ca acest aspect să fie discutat cu medicul curant şi ca tratamentul să fie administrat conform indicaţiilor acestuia.


Rolul familiei şi al prietenilor

Este indicat ca membrii familiei şi prietenii să ştie că depresia postnatală este o afecţiune clinică care trebuie privită cu seriozitate. Încurajarea şi susţinerea din partea lor pot fi foarte utile în procesul de recuperare. Este important ca mama să primească asigurări că depresia nu este din vina sa şi că nu reprezintă un semn de slăbiciune.

Dacă mama depresivă se teme să rămână singură cu copilul, membrii familiei şi prietenii pot face cu rândul, astfel încât ea să fie tot timpul împreună cu o persoană de încredere.
Poate fi de mare ajutor preluarea sarcinilor din gospodărie de către o altă persoană – însă numai dacă mama este de acord cu acest lucru.

Şi taţii pot face depresie după naşterea unui copil, iar sprijinirea lor în această perioadă este la fel de importantă, atât pentru binele lor, cât şi al întregii familii.


Prevenirea aparitiei depresiei postpartum

Adesea, simptomele depresive sunt catalogate ca fiind normale în cazul femeilor care au născut recent. Este important ca femeile care au avut episoade depresive în trecut sau care prezintă factori de risc pentru depresie să discute acest aspect cu medicul înainte de a rămâne însărcinate sau pe parcursul sarcinii. De asemenea, ar trebui ca toate proaspetele mame să fie
evaluate pentru identificarea depresiei.


Efectele depresiei postpartum asupra copilului

În această perioadă de apropiere emoţională şi fizică, bebeluşii pot fi foarte sensibili la modificările de dispoziţie ale mamei. Ei au nevoie de mult ajutor pentru a-şi gestiona experienţele şi sentimentele. Un copil care nu primeşte nicio reacţie sau nu primeşte imediat răspunsul adecvat poate percepe comportamentul mamei ca fiind unul de respingere.

Mamei îi este greu să răspundă la suferinţa sau frica bebeluşului atunci când ea însăşi suferă şi se teme. Mai târziu, aceasta poate duce la probleme de comportament, de relaţionare, întârziere în dezvoltare, depresie şi anxietate la copil. Cauzele acestora se pare că sunt atât expunerea copilului la simptomele depresive ale mamei, cât şi problemele legate de afectarea rolului de părinte, asociate cu existenţa depresiei postpartum.
În această situaţie, ceilalţi adulţi importanţi din jurul copilului îi pot oferi acestuia dragostea, atenţia şi îngrijirea esenţiale pentru o dezvoltare normală în plan afectiv, cognitiv şi interpersonal.

S-a demonstrat că tratamentul eficient şi precoce al depresiei mamei determină o evoluţie net îmbunătăţită a copilului. Pe de altă parte, rămasă netratată, această problemă poate determina suferinţa semnificativă a întregii familii şi poate reprezenta un pericol în cazul în care mama se gândeşte să îşi facă rău sau să îi facă rău copilului.
Sursa: mindcare.ro


Mai mult ...