Amigdalita acuta la copii

09:12

Ce este amigdalita acuta?

Amigdalita acută reprezinta inflamația amigdalelor palatine de cauză infecțioasă (virală, bacteriană sau fungică), incidenta maxima fiind la grupa de varsta 4-7 ani.

Amigdalele palatine sunt organe limfoide (cu rol în imunitate), situate în spatele limbii, de o parte și de alta a liniei mediane. Impreuna cu amigdalele faringiene si cele linguale, amigdalele palatine formeaza un sistem de apărare împotriva infecțiilor, numit inelul limfatic Waldeyer.


Cauzele amigdalitei acute

Amigdalita de cauza virala este cauzata de agenti precum:

• adenovirusuri 
• rinovirusuri
• virusuri Coxsackie
• virusul Herpes simplex 
• virusul sincitial respirator
• alte tipuri de virusuri herpetice 

Circa 15-30% dintre infecții sunt cauzate de bacterii, mai frecvent:

• Streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes) și alți streptococi
• Haemophilus influenzae
• Corynebacterium diphteriae
• Bordetella pertussis
• Staphylococcus aureus
• Genul Actinomyces
• Genul Bacteroides

Fungi: 

• Genul Candida cel mai frecvent

Factorii de risc au de-a face cu răspândirea agentului etiologic în comunitate: spațiu mic de locuit sau de lucru, contact strâns între persoanele ce îl împart, colectivitățile închise precum grădinița sau școala.


Semnele si simptomele amigdalitei

• Durere în loja amigdalelor și mărirea de volum a acestora – la copii, durerea iradiază frecvent la nivelul urechii și poate fi însoțită de durere abdominală. Copiii foarte mici nu pot indica durerea, astfel încât apare plânsul și refuzul alimentației
• Disfagie - dificultăți la înghițire cauzate de marirea amigdalelor și odinofagie - durere la înghițit
• Febră – mai comuna în amigdalita bacteriană și în mononucleoza infecțioasă
• Amigdale eritematoase (roșii) - în etiologiile virale sau cu depozite alb-galbui (puroi) - în cele bacteriene
• Adenopatii cervicale - nodulii limfatici de la nivelul gâtului sunt mariti de volum, uneori dureroși la palpare
• Halitoză – miros neplăcut al respirației
• Disfonie – răgușeală, de obicei ușoară

Clasificarea clinică a anginelor

• Eritematoase (cauzate de rinovirusuri, virusuri gripale, streptococ, etc.) – aspectul clinic în cele mai multe amigdalite: eritem discret al faringelui și amigdalelor, cu aspect granular al mucoasei.
• Eritemato-pultacee (cauzate de virusul Epstein-Barr, streptococi, pneumococ, stafilococ) – pe fond eritematos apar depozite sau „dopuri” albicioase sau gălbui.
• Cu false membrane (cauzate de Streptococcus pyogenes și, mai rar, de bacilul diferic) – amigdale acoperite de un depozit gros, alb-gălbui, uneori cenușiu.
• Veziculare (cauzate de herpesvirusuri și virusurile Coxsackie) – erupții veziculare de dimensiuni mici, grupate, care ulterior se transformă în ulcerații superficiale.
• Ulceroase – angina Plaut-Vincent, produsă de asocierea bacililor gram negativi fuziformi cu spirilii rezultand o ulcerație unilaterală, false membrane și halitoză fetidă.
• Angina gangrenoasă este cauzată de o asociere a florei anaerobe la un agent etiologic aerob inițial; evoluează cu ulcerații profunde, necrozante.

Complicațiile amigdalitei acute

Netratată sau incorect tratată, amigdalita acută poate produce numeroase complicații:

• Infecțiile virale se pot suprainfecta bacterian sau, mai rar, fungic (mai ales în condiții de imunitate scăzută din cadrul bolilor cronice, malignităților, HIV, tratament cu corticosteroizi etc.).
• Abcesul periamigdalian – o colecție purulentă situată între capsula amigdaliană și peretele lateral al faringelui (constrictorul superior al faringelui); se extinde spre spațiile para- și retrofaringian; se poate asocia cu fasceită necrozantă. Prezența sa poate fi semnalată de respirația orală, trismus, modificarea semnificativă a vocii (caracteristic, pacientul vorbește „ca și cum ar ține un cartof fierbinte în gură”).
• Celulilta periamigdaliană - infecția depășește capsula amigdaliană și afectează mucoasa orofaringelui.
• Diseminarea infecției în spațiile cervicale profunde sau mediastin – suspectată la pacienții cu febră înaltă persistentă sau ondulantă, trismus, torticolis, letargie, dispnee.
• Diseminarea la organele din vecinătate (în special la copii) – cauzând otită medie, sinuzită.
• Tromboflebita venei jugulare interne (sindromul Lemierre) – rar, se produc embolisme septice la acest nivel; agentul etiologic este de obicei Fusobacterium necrophorum.
• Amigdalita acută cu Streptococcus pyogenes produce complicații aparte, care sunt grupate ca fiind:

Supurative:
Infecțiile de vecinătate similare amigdalitelor acute de alte etiologii (abces periamigdalian, faringian, otită, sinuzită, etc. )
Artrită reactivă post-streptococică, osteomielită – rar întâlnite
Endocardită – foarte frecventă înainte de generalizarea terapiei cu antibiotice
Abcese hepatice
Meningită și abcese cerebrale

Non-supurative:
Reumatism articular acut
Glomerulonefrită acută post-streptococică
Sindromul șocului toxic post-streptococic 

Investigatii paraclinice

Diagnosticul amigdalitei acute este în principal clinic. Investigațiile suplimentare pot fi recomandate atunci când agentul etiologic pare a fi unul bacterian și este suspectat Streptococus pyogenes. În plus, afectările severe, cu durată mai mare de câteva zile sau semnele sistemice impun și ele investigare paraclinică.

Cultura exudatului faringian
Această metodă reprezintă examenul standard pentru dovedirea infecției cu streptococul beta-hemolitic de grup A. Constă în recoltarea secrețiilor de la nivelul amigdalelor, cu ajutorul unui tampon faringian; produsul se cultivă pe medii speciale, apoi se izolează specia patogenă și se realizează antibiograma. Sensibilitatea testului este de circa 95%, dar aflarea rezultatului durează 2-3 zile.

Testul rapid pentru detecție a streptococului
Prin această metodă, se detectează în exudatul faringian prezența antigenelor specifice streptococului. Este mai puțin specific decât cultura, dar oferă mai rapid un rezultat. Absența streptococului la acest test necesită confirmarea prin metoda clasică.

Alte investigații
Hemoleucograma
Markerii inflamației (VSH, CRP, Fg)
Când se suspectează mononucleoza infecțioasă, se recomandă determinarea Ig M anti VEB


Tratamentul amigdalitei acute

Majoritatea amigdalitelor acute nu necesită decât tratament suportiv și simptomatic, care include hidratarea corespunzătoare, ameliorarea durerii și scăderea febrei prin antitermice si antalgice. Ceaiurile calde pot reduce durerea și usturimea, asigurând în același timp aportul lichidian necesar. În mod normal, aceste afecțiuni sunt auto-limitante și vindecarea se produce în 4-5 zile. 

O amigdalită trenantă, care a început să exprime puroi, apariția de noi semne locale sau sistemice impun prezentarea la medic deoarece există posibilitatea suprainfecției bacteriene sau a unei infecții virale atipice (mononucleoză). Amigdalitele acute bacteriene beneficiază de tratament antibiotic asociat medicatiei simptomatice. Infecția cu streptococul beta-hemolitic grup A răspunde foarte bine la peniciline, astfel încât tratamentul standard este administrarea de penicilină timp de 10 zile. Este foarte important ca pacientul să respecte perioada și dozele prescrise de medic, chiar dacă se simte vindecat după 3-4 zile. Alternativ, in functie de caz, se pot utiliza și alte antibiotice.

Amigdalectomia, operația de rezecție a amigdalelor palatine, poate fi o opțiune în cazul amigdalitelor acute repetate, cu impact negativ asupra vieții pacientului. NICE recomandă îndeplinirea tuturor criteriilor următoare pentru a lua în considerarea amigdalectomia:

• răgușeala și durere locala - cauzate de amigdalita acuta
• episoade de amigdalită care afecteaza desfasurarea activitatii fizice obisnuite a pacientului
• prezenta a 5 sau mai multe episoade de amigdalită pe an
• simptome prezente de cel puțin un an

11.07.2018

Mai mult ...

Artrita juvenila idiopatica (AJI)

10:48

Artrita juvenila idiopatica este o boala reumatica cu debut sub varsta de 16 ani si durata de minim 6 saptamani.

Sinonime: artrita cronica juvenila (ACJ), poliartrita cronica evolutiva (PCE), boala Still, artrita cronica a copilului, reumatism cronic infantil, boala reumatoida etc.

Artrita juvenila idiopatica este cea mai frecventa boala reumatismala cronica  a copilariei, cu o prevalenta de 113 cazuri la 100.000  de copii cu varsta cuprinsa intre 0 si 16 ani.


Tablou clinic

AJI poate debuta la orice varsta (chiar in primele 6 luni de viata), dar adesea apare intre 1-3 ani, fetele fiind de cel putin doua ori mai frecvent afectate.

Afectarea articulara (artrita) este de obicei simetrica si are aspect caracteristic inflamatiei acute:

• tumefactie articulara (umflarea articulatiei);
• durere la atingerea articulatiei sau la miscari, dar durerea intensa este rara (prezenta mai ales la copilul mic), la multi lipsind chiar in prezenta inflamatiei articulare importante;
• caldura locala, neinsotita de roseata;
• limitarea miscarilor;

Caracteristice sunt redoarea (limitarea miscarilor) si "impastarea" articulara matinala (dupa inactivitate), fatigabilitate si durere articulara in a doua parte a zilei.

Cel mai frecvent sunt prinse articulatiile mari (genunchi, glezne, coate, pumni), iar dintre cele mici, mai ales cele ale mainii: interfalangiene proxiale, realizand aspectul de deget fusiform sau in "supozitor". Soldul este implicat in cca. 50% din cazuri, de regula mai tarziu.

Printre manifestarile extraarticulare ale artritei juvenile idiopatice se numara:

• indispozitie, iritabilitate, apetit diminuat, anemie usoara;
• subfebrilitate sau febra;
• eruptie eritemato-maculara;
• hepatosplenomegalie (marire de volum a ficatului si splinei);
• adenopatie (marire de volum a ganglionilor limfatici);
• noduli reumatoizi pe suprafetele de extensie;
• uveita cronica uni- sau bilaterala (roseata, dureri, fotofobie si scaderea acuitatii vizuale);

Examene de laborator si alte investigatii

Nu exista niciun test specific pentru AJI.

• Reactantii de faza acuta (VSH, CRP, Fibrinogen) sunt adesea pozitivi de la debut si permit urmarirea evolutiei bolii, dar absenta lor nu exclude diagnosticul.
• Hemograma poate releva anemie, numar crescut de globule albe, neutrofile si trombocite.
• Anticorpii antinucleari (AAN) sunt prezenti la cca. 90% dintre copiii cu forma oligoarticulara (maxim patru articulatii afectate).
• Factorul reumatoid este pozitiv in sub 20% din cazuri si are o semnificatie prognostica nefavorabila.
• Examenul lichidului sinovial, indicat numai pentru diagnosticul diferential cu artrita septica, are un continut proteic crescut, globule albe, cu peste 60% PMN neutrofile, aspect usor tulbure, continut de glucoza usor scazut. Caracteristica este prezenta de "ragocite".
• Examnul radiologic releva, in stadii precoce, tumefactia tesuturilor moi, osteoporoza, periostita, eroziuni subcondrale, ingustarea spatiilor articulare, iar tardiv descrie distructii articulare, fuziuni osoase s.a.
• Examenul oftalmologic pentru polul anterior este crucial pentru depistarea precoce a uveitei asimptomatice.
• Sistemul de histocompatibilitate HLA evidentiaza antigene asociate cu diversele grupe subclinice (nu este o investigatie de rutina).

Diagnosticul diferential al AJI

Diagnosticul diferential are in vedere urmatoarele patologii:

• Artrita septica (monoartrita cu debut acut, insotita de febra si durere locala intensa). Este indicata cultura din lichidul sinovial.
• Artrita reactiva postinfectioasa de etiologie virala.
• Artrita poststreptococica.
• Reumatism articular acut.
• Traumatism.
• Dureri de crestere (predominant nocturne).
• Boala Lyme (Ac. anti-Borrelia burgdorferi pozitivi)
• Osteomielita.
• Afectarea articulara din alte boli reumatismale (LES, purpura Henoch-Schonlein sau alte vasculite)
• Lucemie acuta limfoblastica.
• Tumori osoase.

Clasificarea artritei juvenile idiopatice

In functie de numarul de articulatii afectate in primele 6 luni de boala si in functie de prezenta sau absenta manifestarilor sistemice, se descriu 5 forme de AJI:

• AJI sistemica - asociaza la debut febra de durata si eruptie cutanata. Frecvent aceste manifestari preced artrita.
• AJI oligoarticulara persistenta - sunt afectate maxim 4 articulatii, in evolutie nefiind interesate si alte articulatii.
• AJI oligoarticulara extinsa - sunt interesate maxim 4 articulatii in primele 6 luni dupa debut, ulterior fiind prinse si alte articulatii.
• AJI poliarticulara cu FR negativ - afectate 5 sau mai multe articulatii in primele 6 luni de evolutie, iar FR se mentine negativ pe toata evolutia bolii.
• AJI  poliarticulara cu FR pozitiv - interesate 5 sau mai multe articulatii, dar FR este pozitiv.

Tratamentul artritei juvenile idiopatice

Tratamentul este mai ales simptomatic, etiopatogenia fiind neelucidata.

Medicatia antiinflamatoare urmareste suprimarea inflamatiei si include antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) precum: Ibuprofen, Ketoprofen, Indometacin, Diclofenac, Acid acetilsalicilic (dupa varsta de 12 ani), la care se pot asocia antalgice precum Paracetamol.
In lipsa raspunsului scontat, se apeleaza la medicamente modificatoare de boala (DMARD) precum: Metotrexat, Sulfasalazina, Hidroxiclorochina, Leflunomid.
A treia treapta include Etanerceptul si corticoterapia sistemica: Prednison, pulsatii cu Metilprednisolon.

Masurile terapeutice nemedicamentoase includ: alimentatia bogata in calciu si vit. D, kinetoterapie si terapie ocupationala, tratament ortopedic.

20.06.2016

Mai mult ...

Convulsiile febrile

10:42

Convulsiile sunt miscari involuntare, dezordonate si violente ale muschilor membrelor, capului sau ale intregului corp. Miscarile apar pe neasteptate si pot fi insotite de pierderea cunostintei.

Convulsiile sunt mai frecvente in primii 3 ani de viata, perioada in care sistemul nervos este mai usor excitabil. Ele apar spontan sau pot fi declansate de factori precum:

• febra inalta, 
• intoxicatii, 
• unele infectii (meningita, meningoencefalita),
• tumori intracraniene,
• in urma unor episoade de apnee voluntara (retinerea voita a respiratiei).

Convulsiile febrile

Cea mai frecventa cauza a convulsiilor la copii este febra inalta. Convulsiile declansate de febra poarta numele de convulsii febrile si apar in special la copiii cu varsta cuprinsa intre 6 luni si 5 ani.

Convulsiile febrile survin de obicei la temperaturi corporale crescute, de aproximativ 40 de grade, insa pot fi declansate de orice valoare a temperaturii mai mare de 38,5 grade Celsius.

Durata convulsiilor febrile este relativ scurta, in general sub 15 minute. Mai mult de jumatate dintre copiii care au prezentat o convulsie febrila nu vor mai suferi niciodata o alta convulsie.


Ce putem face acasa?

Cand survine primul episod de convulsii febrile, incercati pe cat posibil sa va mentineti calmul si sa tineti seama de faptul ca majoritatea convulsiilor trec de la sine in cateva minute. Intre timp, feriti copilul  de eventuale accidentari, indepartand de el obiectele care l-ar putea rani.

In timpul convulsiiilor febrile, muscarea limbii nu este frecventa, fapt pentru care este indicat sa nu incercati blocarea gurii cu mana sau cu diverse obiecte. Totusi, este important sa mentineti caile aeriene deschise prin asezarea copilului pe o parte sau pe spate, cu extensia usoara a capului spre spate si tragerea usoara a mandibulei.

Daca convulsia s-a oprit si copilul are febra, contactati medicul. Intre timp, pentru scaderea temperaturii, puteti administra copilului  paracetamol intrarectal (supozitoare), algocalmin (supozitor sau picaturi). De folos in scaderea febrei  pot fi si impachetarile cu prosoape inmuiate in apa la temperatura camerie si stoarse sau baile in apa calduta (34-35 grade Celsius).


La spital...

Medicul va examina copilul si va adresa intrebari in legatura cu caracterele si durata convulsiei febrile. Daca febra este prezenta, medicul va cauta sursa infectiei prin examen clinic si investigatii. Diazepamul adimistrat intrarectal sau intravenos este tratamentul de electie pentru scoaterea copilului din criza convulsiva. Examenul neurologic completeaza de obicei investigatiile paraclinice.

Ultima actualizare: 17.01.2016

Mai mult ...

De ce mint copiii ?

15:34

Poate ca nici macar nu iti dai seama, insa copilul tau sigur te-a mintit cu ceva in aceasta saptamana. Fie ca a ales sa schimbe o intamplare, sa nu iti povesteasca nimic despre aceasta sau sa omita anumite lucruri, tot o minciuna se numeste. Sa vedem de ce mint copiii!

Cu totii mintim, iar acest lucru il deprindem inca din copilarie, astfel ca la maturitate ajungem sa spunem minciuni mai mici sau mai mari, in functie de circumstante. De cele mai multe ori mintim din rautate, pentru a face un rau, din frica, pentru a scapa de consecinte, din dorinta de a ne lauda sau a fi superiori celuilalt. Putem minti chiar si atunci cand nu spunem nimic si lasam lucrurile sa se intample de la sine, desi am fi putut face ceva sa schimbam rezultatul.

Ii invatam pe cei mici sa minta fara sa ne dam seama: le spunem ca nu trebuie sa raneasca sentimentele persoanelor si astfel nu vor mai spune exact ce cred si ce simt, ii invatam ca mai bine decat sa spuna o prostie sa taca din gura, si exemplele pot continua.

Copiii mint in principal de frica. Atunci cand fac ceva gresit, nu vor sa recunoasca acest lucru deoarece se tem de faptul ca unul dintre parinti ar putea reactiona urat, l-ar putea certa, pedepsi si chiar lovi. Teama poate fi rationala sau irationala, insa cel mic nu stie sa deosebeasca cele doua sentimente. Acesti copii isi dau seama ca au gresit, iar asta este primul pas spre recunosterea faptei.

Ca parinte, chiar daca descoperim minciuna copilului, nu ar trebui sa reactionam urat. Specialistii ne recomanda sa comunicam cu cel mic, sa intelegem de ce a mintit si sa ii explicam ca nu trebuie sa minta cu nimic, deoarece mereu il vom proteja, orice s-ar intampla si orice boacana ar face. Si aici nu vom spune nicio minciuna, deoarece orice parinte ar face orice pentru copilul sau!

Un alt motiv pentru care cel mic ar putea minti este obisnuita. Daca micutul incepe sa minta din ce in ce mai mult si mai des, ar trebui sa stai de vorba cu acesta si sa ii explici ca nu face bine. In acest caz, poate ca cel mic nici macar nu isi da seama ca minte.

Minciunile difera si de la o varsta la alta. Astfel, la 2-3 ani cel mic nu isi da seama ca minte, deoarece nu poate distinge adevarul de minciuna. La 5-6 ani vor incepe sa realizeze ca fictiunea nu este acelasi lucru cu realitatea, va intelege mai bine unde si ce a gresit si va incerca sa faca pe plac parintilor. La 7-8 ani acestia mint stiind ce fac si sperand ca vor scapa.

Sursa: reginele.ro

Mai mult ...

Copilul crescut de bunici - avantaje si dezavantaje

14:16

Atunci cand vine vorba de educatia si sanatatea copilului tau ai face orice. Insa, in lipsa unei gradinite cu program non-stop, trebuie sa mai apelezi si la bunici, iar acest lucru poate starni discutii cu partenerul de viata. Femeile din ziua de azi isi doresc, pe langa o familie, si o cariera de succes, care nu poate fi obtinuta decat prin multa munca. Asa ca parintii nu au de ales si isi trimit copii sa stea la bunici din ce in ce mai mult pe masura ce creste. Acest lucru poate avea atat avantaje, cat si dezavantaje.


Avantaje vei gasi mai mute inainte sa iti trimiti copilul la bunici.

In primul rand sunt disponibili non stop si practica cel mai mic tarif de pe piata: 0 lei. Pentru bunici este o placere sa stea sa se joace cu nepoteii lor, sa le faca pe plac, sa le gateasca placinte sau orice altceva isi doresc cei mici. Chiar vor fi mai blanzi cu copilul tau decat au fost cu tine.


Esti sigura ca copilul tau se afla in siguranta. 

Din moment ce au mai trecut o data sau de mai multe ori prin “procedura” de crestere a unui copil, bunicii stiu foarte bine ce fac. Te-au crescut pe tine si pe fratii tai, s-au descurcat foarte bine, iar acum este randul tau. Intotdeaauna se vor bucura cand ii vei chema sa aiba grija de cel mic si vor lasa orice deoparte doar ca sa petreaca timp atat de pretios cu nepotii lor.


La bunici riscul de a se imbolnavi este mai mic. 

Daca ar sta la o gradinita sau la o cresa, o epidemie il va afecta imediat si pe copilul tau. Chiar daca sunt bolile copilariei, asta nu inseamna ca trebuie sa se intoarca de la gradinita in fiecare luna cu cate o “boala”. Jucandu-se de cele mai multe ori singur, copilul care sta la bunici nu va contracta asa de repede astfel de boli.


Dezavantajele apar abia dupa cateva vizite la bunici. 

Si de aici poti ajunge la conflicte la care nu te asteptai. Fiecare mama are un mod unic de a-si educa copilul, iar vremurile s-au schimbat foarte mult. Ce se aplica la tine nu trebuie sa se aplice neaparat si la copilul tau atunci cand il lasi in grija bunicilor. Bunica va prelua putin din rolul tau de mama si ai putea sa devi geloasa. Adu-ti aminte ca tu iti cresti copilul, iar mama ta nu joaca decat rolul unei bone.

Daca ai ceva sa ii reprosezi este mai greu sa ii reprosezi bunicilor decat i-ai reprosa unei angajate pe care o platesti sa stea cu copilul tau. Iti va fi astfel mai greu sa-ti exprimi frustrarile sau sa o inveti pe mama ta sa il educe pe cel mic asa cum iti doresti. Cel mai greu lucru este ca cel mic sa nu devina rasfatat si sa prefere bunicii in locul tau. Din moment ce ii vor face toate poftele, cel mic va invata ca acolo, la bunici, va putea face ce vrea si cand vrea fara sa fie pedepsit, iar tie cu siguranta nu iti va conveni acest lucru. Incearca sa vorbesti cu bunicii exact toate lucrurile care te deranjeaza si ce are voie copilul tau sa faca si ce nu are voie. Stabiliti de comun acord anumite pedepse pe care sa I le aplicati atunci cand cel mic greseste, astfel incat sa nu fie o diferenta atat de mare intre voi, parintii lui, si bunicii.

Bunicii vor avea intotdeauna alte metode de a- ingriji pe cel mic, chiar daca nu iti dai seama din prima clipa. Fie ca este vorba de alimentatie, sau dezvatarea celui mic de suzeta de exemplu, bunicii vor avea impresia ca ce au facut cu tine pot face si cu copilul tau. Nu-ti duce copilul la bunici pana cand nu faceti o serie de reguli pe care sa le respecte. Educatia este un alt motiv de cearta. Bunicii vor sa-l invete cat mai repede pe cel mic sa scrie si sa citeasca, si el de abia a inceput gradinita. Tine minte ca fiecare copil evolueaza in stilul lui si nu trebuie fortat de la varste prea fragede sa faca ceva ce alti copii vor invata peste ani.

Inainte de a-l lasa la bunici discuta cu partenerul de viata despre acest lucru. Sigur va avea si el ceva de zis, si este si normal deoarece trebuie sa fie preocupat de cresterea copilului sau. Analizeaza toate beneficiile si dezavantajele pe care ti le poate oferi acest lucru si de abia dupa aceea lasa-I pe bunici sa aiba grija de cel mic.

Sursa: reginele.ro

Mai mult ...

Cum sa prevenim raul de masina (miscare) la copii

12:01

Raul de masina este o forma de rau de miscare care apare atunci cand creierul primeste informatii contradictorii de la urechea interna, ochi si nervi.

Atunci cand un copil sta pe bancheta din spate fara a privi pe fereastra, sau un copil mai mare citeste o carte in masina, urechea interna va sesiza miscarea, dar ochii nu. In consecinta apar tulburari precum greata, transpiratii reci, ameteli si chiar varsaturi.

Inca nu este clar de ce raul de masina ii afecteaza pe unii copii mai mult decat pe altii. Sugarii si copiii mici nu prezinta in general rau de masina, dar cei cu varsta cuprinsa intre 2 - 12 ani sunt mai sensibili.


Cum putem preveni raul de masina ?

Incurajati copilul sa se uite mai degraba inainte, la drum, decat sa se concentreze pe carti, filme sau jocuri. Somnul l-ar putea ajuta de asemenea.

Planuiti cu atentie masa inainte de calatorie. Nu oferiti copilului alimente grase, picante sau o masa copioasa imediat inainte sau in timpul calatoriei. In cazul in care drumul va fi de scurta durata, sariti peste produsele alimentare, dar daca calatoria este lunga puteti incerca o gustare mica - cum ar fi biscuitii - inainte de plecare.

Asigurati o ventilare adecvata si incercati sa pastrati aerul curat mentinand un geam putin coborat. De asemnea, este indicat sa evitati excesul de parfumuri de masina (braduti parfumati s.a.).

In cazul în care copilul este predispus la rau de masina, încercati sa ii distrageti atentia vorbind, ascultand muzica sau cantand.

Utilizati medicamente. In cazul în care copilul este mai mare de 2 ani si planuiti o calatorie mai lunga, puteti apela la produse medicamentoase precum:

• Acadele Prevomit Kids - pe baza de ghimbir si zmeura - la copiii peste 3 ani se recomanda 1-3 acadele pe zi, prima acadea inainte de plecare cu jumatate de ora;
• Acadele Drum Bun - Infant Uno - pe baza de ghimbir si menta - la copiii cu varsta peste 3 ani se administreaza o acadea cu jumatate de ora inainte de plecare si 1-2 acadele in timpul calatoriei, maxim 3 acadele pe zi;
• Emetix suspensie orala - poate fi administrat la copii incepand cu varsta de 2 ani. Prima doza se administreaza cu jumatate de ora inainte de plecare, urmatoarea doza dupa 4 ore;
• Emetix comprimate - pentru copiii peste 6 ani (maxim 3 comprimate pe zi);

In cazul in care copilului ii vine sa verse, opriti masina si faceti o plimbare scurta sau puneti-l sa se intinda pe spate cu ochii inchisi. Plasarea unui prosopel inmuiat in apa rece pe frunte l-ar putea ajuta.

Ultima actualizare:13.09.2015

Mai mult ...

Hepatita virala A la copii

19:34

Hepatita A este o boala contagioasa cauzată de infectia ficatului cu virusul hepatitic A.

Virusul A este unul dintre cele 5 tipuri de virusuri hepatitice identificate pana in prezent, celelalte fiind B, C, D si E, fiecare tip avand caracteristicile sale in ceea ce priveste transmiterea, severitatea si abordarea terapeutica.
Spre deosebire de hepatitele B si C, hepatita A nu determina boala cronica. Desi in timpul bolii ficatul se inflameaza si isi mareste dimensiunile, se vindeca apoi complet fara a fi afectat pe termen lung. Odata ce o persoana a fost infectata cu virusul A, dezvolta imunitate de durata si nu mai poate contracta boala a doua oara.

Din cauza modului de raspandire, hepatita A are tendinta de a aparea sub forma de epidemii. Una din trei persoane au anticorpi pentru hepatita A, ceea ce insemna ca au fost infectati la un moment dat cu virusul A.


Transmiterea virusului hepatitei A

Virusul hepatitei A se elimina prin materiile fecale ale persoanelor infectate. Se transmite atunci cand o persoana ajunge in contact cu alimente sau  apa contaminate cu fecalele altei persoane (transmitere fecal-orala), de obicei in conditii de igiena inadecvata.Un copil nu poate contracta hepatita A doar prin simplul fapt ca sta langa o persoana infectata la locul de joaca sau la scoala.
Persoanele infectate incep sa transmita virusul la aproximativ 7 zile de la expunere, chiar daca boala este asimptomatica.


Simptomele hepatitei virale A

Multi copii infectati sunt asimptomatici sau au simptome usoare, greu de sesizat. Varstnicii au mai frecvent simptome evocatoare decat copiii.

Manifestarile apar la 2-6 saptamani de la contractarea virusului si de regula dispar de la sine, in timp. Cele mai frecvente sunt: greata, varsaturi, diaree (mai ales la copii), febra usoara, pierderea poftei de mancare, eruptii cutanate, oboseala, icter cu colorarea in rosu a urinei, durere in partea dreapta a abdomenului, sub coaste.
Daca varsaturile sunt severe, poate aparea deshidratare, manifestata prin: astenie fizica, confuzie, incapacitate de concentrare, puls rapid, dureri de cap, iritabilitate, scaderea cantitatii de urina.


Cand trebuie sa va adresati medicului

Consultul medical este necesar daca micutul prezinta greata si varsaturi care nu se amelioreaza dupa 1-2 zile, piele sau ochi ingalbeniti, urina inchisa la culoare sau durere abdominala. La fel se precedeaza si daca micutul a avut contact apropiat cu o persoana bolnava de hepatita A.


Diagnosticul hepatitei A

Medicul va adresa intrebari cu privire la simptome si la posibila expunere la hepatita si va recomanda analize de sange pentru a determina cum functioneaza ficatul copilului si daca a fost expus la hepatita A recent (anti-HAV IgM). Va fi probabil testat si pentru hepatitele B si C (simptomele acestor tipuri de hepatite fiind similare).


Tratamentul hepatitei A

Nu exista tratament specific pentru hepatita A. Majoritatea copiilor au nevoie de tratament simptomatic, hepatoprotectoare si vitamine. In plus, se recomanda odihna in perioada simptomatica si repaus la pat in perioada icterica.


Cum puteti preveni hepatita

Igiena personala stricta si spalatul mainilor cu apa si sapun dupa folosirea toaletei, dupa schimbarea scutecului la copii, precum si inainte de prepararea mancarii sau de luarea meselor va ajuta la impiedicarea transmiterii infectiei.

Incalzirea alimentelor si a apei la peste 85 grade Celsius determina distrugerea virusului. Evitati consumul de peste sau fructe de mare in stare cruda sau insuficient preparate termic. Fructele si legumele consumate in stare cruda trebuie spalate cu apa din abundenta.

Infectarea poate fi prevenita prin vaccinare. Vaccinul nu contine virusuri vii si este foarte sigur. Nu au fost raportate reactii adverse semnificative, cu exceptia inrosirii locului de injectie pentru cateva zile. Vaccinul se administreaza in 2 prize, cea de-a doua la 6-18 luni dupa prima (necesara pentru asigurarea protectiei pe termen lung, de pana la 20 de ani). Vaccinul trebuie administrat inainte de expunerea la virus, nu mai are efect dupa expunere.

Persoanele expuse la virus pot beneficia de un tratament cu imunoglobuline care sa impiedice declansarea bolii. Acestea se administreaza sub forma injectabila in interval de 2 saptamani de la contactul cu persoana infectata si poate oferi protectie impotriva infectiei timp de maximum 3 luni.

Mai mult ...

Viermisorii la copii (Parazitozele intestinale)

11:43

Parazitozele sunt relativ frecvent intalnite la preşcolari şi şcolari, motiv pentru care trebuie sa acordam o atenţia deosebită  măsurilor de prevenire şi combatere a acestora.

Cele mai frecvente boli parazitare întâlnite la copii sunt: giardioza (cauzată de Giardia lamblia), ascaridioza (cauzată de Ascaris lumbricoides), oxiuroza (cauzată de Enterobius vermicularis), la care se adaugă, cu o incidenţă mult mai scăzută, şi alte parazitoze precum: toxoplasmoza, trichocefaloza, toxocaroza, himenolepidoza, hidatidoza, teniaza etc.


Cum recunoastem prezenta viermisorilor la copii ?

Simptomele infestarii cu paraziti intestinali sunt variabile, unele dintre ele trecând neobservate, după cum, în alte cazuri simptomatologia poate fi destul de intensă. În general tabloul clinic cuprinde:

• tulburări digestive: dureri abdominale, inapetenţa (lipsa apetitului), greţuri, vărsături, balonare, intoleranţa faţă de unele alimente, tulburări de tranzit intestinal (diaree sau constipaţie);

• tulburări toxico-alergice: bronşite, agravarea crizelor de astm bronşic, urticarie, prurit nazal şi/sau anal;

• manifestări neuropsihice: iritabilitate, cefalee, ameţeli, scăderea performanţelor şcolare şi a atenţiei;

• manifestări hematologice: eozinofilie (creşterea eozinofilelor în sângele periferic în perioada de migrare a parazitului, în special în ascaridioza);

• alterarea stării generale: astenie, scădere ponderală.


Cum se transmit viermisorii de la un copil la altul ?

Răspândirea paraziţilor se realizează prin chisturi (giardia) sau ouă (ascaris) care, odată eliminate prin materiile fecale, ajung în mediul exterior (sol, fructe, legume, alimente neprotejate).

Omul se poate infesta prin intermediul mâinilor nespălate, a alimentelor contaminate, sau de la alte persoane (în colectivităţi şi de la membrii aceleiaşi familii), fiind posibilă şi autoinfestarea (oxiuroza).


Depistarea viermisorilor intestinali

Depistarea se realizează de obicei prin examen coproparazitologic, atunci când paraziţii adulţi, fragmente ale acestora (proglote), ouăle sau chisturile lor sunt eliminate spontan în scaun.

Pentru excluderea unei parazitoze se cer minimum 3 coproculturi negative consecutiv, cu interval de 7-10 zile între determinări. Această repetare a examenului coproparazitologic este necesară din următoarele considerente:

• existenţa unui timp de latenţă între momentul infestării şi momentul în care parazitul începe să elimine ouă, chisturi sau proglote;

• eliminarea inconstantă în materiile fecale a parazitului funcţie de ciclul său biologic.

Există paraziţi care nu elimină ouă sau chisturi în materiile fecale (toxoplasma, trichinela, toxocara, etc.), sau apariţia de ouă în materiile fecale este extrem de rara. În aceste situaţii, se recomandă identificarea antigenelor parazitare sau/şi a anticorpilor antiparazitari prin metode imunoenzimatice, cu sensibilitate şi specificitate foarte ridicate.

În cazul oxiurozei, manifestată prin prurit vesperal anal şi perianal, se recomandă efectuarea amprentei anale, luată pe bandă adezivă, urmată de examen microscopic.


Tratament pentru viermisori

Alegerea tratamentului bolilor parazitare revine exclusiv medicului, deoarece majoritatea medicamentelor sunt hepatotoxice (în diferite grade). Administarea lor în scop profilactic sau în cure repetate fără avizul medicului este contraindicată!

Cum prevenim infestarea cu viermisori

 Măsurile de combatere şi prevenire în unităţile frecventate de copii (crese, camine, gradinite) includ:

• Folosirea de oliţe individuale şi dezinfecţia regulată a acestora şi a toaletelor;

• Măsuri generale de igienă: curăţenie, ventilaţia încăperilor, îndepărtarea zilnică a prafului de pe pardoseli şi mobilier;

• Dezinsecţie eficientă (diferite insecte au rol în vehicularea formelor infecţioase ale unor paraziţi);

• Transportul, păstrarea şi preparea alimentelor de către personal controlat medical periodic şi în condiţii de strictă igienă;

• Spălarea fructelor şi zarzavaturilor (pe care se pot depune paraziţi, chisturi, ouă);

• Lenjeria de pat şi de corp a copiilor va fi spălată prin fierbere şi călcată;

• Deoarece parazitozele digestive sunt considerate ca fiind bolile „mâinilor murdare”, trebuie depuse toate eforturile pentru însuşirea de către copii a unor deprinderi corecte de igienă: spălatul pe mâini înainte de masă, tăierea regulată a unghiilor, etc.;

• Igienizarea şi amplasarea corectă a latrinelor in mediul rural;

• Diagnosticarea şi tratarea corectă a tuturor persoanelor infectate;

• Creşterea rezistenţei generale a copiilor printr-un regim raţional de viaţă şi de alimentaţie;

Ultima actualizare:23.08.2015

Mai mult ...

De ce ii curge copilului sange din nas?

13:10

Sangerarea nazala sau epistaxisul, cum ii spun medicii, este destul de frecventa la copii si este adesea consecinta unor eroziuni sau rupturi vasculare cu predilectie la nivelul petei vasculare Kiselbach.

Cauzele epistaxisului

La copii, cauzele epistaxisului sunt extrem de variate, frecvent fiind incriminat asa-numitul "scarpinat in nas". Pentru prevenirea acestui lucru este bine sa taiati unghiile cat mai scurt si sa descurajati acest obicei ori de cate ori il surprindeti pe copil cu degetele in nas.

Hemoragiile nazale pot fi provocate si de iritatiile locale care insotesc infectiile virale sau de suflatul viguros si frecvent al nasului. In plus, in timpul racelilor, mucoasa nazala devine mai fragila si se usuca, fapt care favorizeaza aparitia sangerarilor. Rinita alergica, sinuzitele si deviatia de sept sunt alti factori favorizanti ai epistaxisului. 

Cum oprim sangerarea nazala?

Credeati ca pentru a opri sangearea trebuie sa intindeti copilul in pat, pe spate, si sa-i ridicati la nouazeci de grade una dintre manute? Gresit. Aceasta pozitie intarzie hemostaza si, in plus, favorizeaza inghitirea sangelui. Odata ajuns in stomac, sangele poate provoca greturi si chiar varsaturi.

Pentru a intelege care este metoda corecta de oprire a hemoragiei nazale, trebuie sa stiti ca nasul este constituit dintr-o parte osoasa, mai tare, si una cartilaginoasa, moale. Sangerarea se produce de obicei in zona moale, iar pentru a o opri este necesara compresia acesteia pe planul dur. Pentru aceasta, pur si simplu, strangeti intre degetul mare si degetul aratator zona situata imediat sub partea dura a nasului (narile). Cu narile astfel presate, copilul va respira pe gura.

Mentineti presiunea timp de cateva minute. De obicei, cinci, maxim zece minute, sunt de ajuns.

In acest timp copilul ar trebui sa stea asezat in sezut, adica pe scaun, cu fata usor inclinata spre inainte.

Compresele reci sau gheata, aplicate la radacina nasului, pot grabi oprirea sangerarii. Dupa ce hemoragia s-a oprit, este important ca micutul sa nu-si atinga nasul timp de patru-cinci ore pentru a limita riscul de recidiva a hemoragiei. Indepartati cu atentie si superficial eventualele cheaguri de sange.

Daca in ciuda manevrelor de mai sus sangerarea nu se opreste sau apar recidive frecvente care nu par a fi in legatura cu o raceala sau cu iritatii minore, consultati medicul!

Consultul medical

In cazul hemoragiei persistente, medicul va inspecta narile copilului pentru a identifica punctul de sangerare si va apela, in functie de caz, la tehnici de hemostaza precum: tamponament anterior si / sau posterior, cauterizare chimica sau cauterizare electrica.

In cazul sangerarilor recurente, pediatrul va recomanda efectuarea unor teste de coagulare.

Mai mult ...

Tratamentul diareei de vacanta (Diareea calatorului)

21:27

Diareea de vacanta este cauzata adesea de consumul de apa sau alimente contaminate cu agenti microbieni specifici destinatiei. Tocmai din acest motiv, diareea de vacanta este cunoscuta sub numele de diareea calatorului.

Zonele geografice cu risc crescut de aparitie a diareei calatorului sunt Africa, Asia si America de Sud. Totusi, nu este exclus ca deplasandu-va chiar si doar pana pe litoralul romanesc sa va stricati concediul cu unul sau mai multe episoade diareice.

Care este cauza diareei de vacanta ?

Frecvent, diareea apare ca urmare a consumului de alimente sau bauturi contaminate cu bacterii precum E. Coli, Shigella, Salmonella sau Campylobacter, dar si de virusuri precum adenovirus sau coxsakie virus. In cazul copiilor nevaccinati, sindromul diareic acut poate fi cauzat de infectia cu rotavirus.

Care sunt simptomele ?

Simptomele debuteaza adesea la cateva ore dupa consumul alimentului contaminat microbian. Scaunele apoase reprezinta principala manifestare a infectiei digestive, insa uneori acestea asociaza: febra, greturi, varsaturi, lipsa poftei de mancare si slabiciune.

Ce este de facut ?

In cazul diareei, rehidratarea este deosebit de importanta. Oferiti copilului apa, ceaiuri, compoturi sau, in cazurile cu deshidratare mai importanta, saruri de rehidratare precum Sun-Lyte® sau solutie de rehidratare orala Hipp Ors 200® (se gasesc in farmacii).

Daca diareea nu e insotita de greturi si varsaturi, iar copilul primeste mancare, oferiti-i alimente usoare, dar astringente precum: biscuiti, covrigi, orez, morcov fiert, branza proaspata, paste, cereale, supa si banane.

Evitati fructele si legumele in stare cruda (exceptand bananele) pana la remiterea simptomatologiei.

Tratamentul simptomatic consta in administrare de Smecta plicuri®.

Cazurile de diaree insotita de varsaturi pot da deshidratare importanta si tulburari electrolitice, de aceea este necesar consultul medical pentru evaluarea necesitatii administrarii de perfuzii de reechilibrare hidroelectrolitica, eventual investigatii si tratament.  

Mai mult ...

Tusea la copii

21:25

Tuse seaca, tuse productiva…

Seaca sau productiva, tusea este una dintre cele mai frecvente probleme pentru care parintii se prezinta cu micutii la medicul pediatru.

De ce tuseste copilul ?

Tusea tradeaza iritarea cailor respiratorii si este cauzata adesea de o raceala.

Aspirarea unor obiecte mici, piese de jucarii, bucatele de alune sau popcorn urmata de obstruarea si iritarea cailor respiratorii este o alta cauza posibila de tuse la copiii mai marisori. 

Tusea uscata, cronica, care persista timp de mai multe saptamani si/sau se manifesta mai frecvent in timpul noptii poate fi semn de astm bronsic sau alergie.

Tusea din pneumonie este adanca, din piept, si se manifesta atat ziua cat si noaptea. De obicei, copiii cu pneumonie prezinta, pe langa tuse, respiratie dificila, febra si sunt apatici.

Cand este necesar consultul medical?

Tusea poate fi semnul unei raceli banale sau poate trada o infectie severa de tract respirator.

Contactati medicul daca :

• Copilul este mai mic de 2 luni si incepe sa tuseasca. La sugarii foarte mici (2-3 luni) tusea este neobisnuita si aparitia acesteia indica frecvent o problema pulmonara serioasa.
• Tusea este insotita de febra.
• Tusea dureaza mai mult de o saptamana.
• Copilul respire greu si/sau are respiratie suieratoare.
• Tusea incepe brusc si este violenta la un copil fara semne de raceala. Se suspicioneaza aspirarea unui corp strain.

Tratamentul tusei la domiciliu

Scopul tratamentului tusei productive la domiciliu este acela de a lichefia secretiile din caile respiratorii.

Pentru subtierea mucusului oferiti copilului lichide. Hidratarea este deosebit de importanta mai ales in cazul in care micutul prezinta si febra. 

Umidifiati aerul din camera copilului cu ajutorul unui umidificator. Umiditatea fluidizeaza secretiile din caile respiratorii si calmeaza tusea.

Daca tusea este insotita de nas infundat, asezati micutul in pat cu capul mai sus decat trunchiul (pe perna) pentru evitarea infundarii narilor cu mucozitati. In plus, pentru bebelusi se indica dezobstructia nazofaringiana cu ser fiziologic sau apa de mare urmata de aspirarea secretiilor cu ajutorul unei pompite sau a aspiratorului nazal. 

Folositi siropurile pentru tuse si decongestionantele nazale conform recomandarii medicului!

Ultima actualizare:29.05.2015

Mai mult ...

10 Mituri despre vaccinare

19:29

1. Vaccinurile sunt ineficiente, în sensul că oamenii pot face boala pentru care au fost vaccinați.

Niciun vaccin nu poate garanta o protecție de 100%, însă formele de boală pe care le poate dezvolta o persoană deja vaccinată sunt, în general, cu mult mai ușoare decât cele care pot apărea în absența vaccinării. Diferența poate consta în sechele grave, pe viață, sau chiar în deces.

2. Bolile care au fost eradicate nu mai au nevoie de vaccinare.

Atâta timp cât o boală eradicată în România mai există undeva în lume, copilul poate ajunge să fie expus la ea. Ori o poate aduce cineva în preajma lui, ori o poate contacta chiar de la sursă în timpul unei călătorii. În unele cazuri, persoanele vaccinate pot fi purtători sănătoşi care pot transmite microbii celor din jur, iar cei nevaccinaţi pot face boala. Eradicarea nu este definitivă. Orice boală poate reveni dacă programele de imunizare sunt oprite.

3. Copiii alăptați nu au nevoie de vaccinare pentru că își iau anticorpii din laptele mamei.

Într-adevăr, alăptarea este foarte importantă pentru dezvoltarea sistemului imunitar al bebelușului, dar laptele mamei nu poate oferi protecție împotriva tuturor bolilor. Este foarte posibil ca mama să nu fie imună la anumiți germeni sau să fie, dar, din anumite motive, anticorpii să nu ajungă în lapte. Majoritatea copiilor nu beneficiază, de exemplu, de imunitate de la mamă împotriva difteriei, tusei convulsive, poliomielitei, tetanosului, hepatitei B sau Haemophilus influenzae de tip B. Nu în ultimul rând, laptele protejează doar atâta timp cât copilul este alăptat, în timp ce vaccinurile oferă protecție pentru mulți ani sau chiar pe viață.

4. Este de preferat boala în locul vaccinului, ea fiind cel mai bun factor de imunizare și mult mai puțin periculoasă.

Există părinți care, în virtutea acestei filozofii, organizează chiar “petreceri de îmbolnăvire”, expunând copiii la interacțiunea cu alți copii, deja infectați. Din nefericire, o boală ca varicela poate provoca un discomfort extrem și se manifestă prin apariția unei erupții pe piele. Iar forme de varicelă, pojar sau oreion contactate în absența vaccinării pot duce la complicații grave (paralizie, retard, surditate) sau chiar la pierderea vieții. Hepatita B poate provoca afectarea permanentă a ficatului sau poate duce la cancer hepatic, poliomielita poate provoca paralizie, iar infecțiile pneumococice, meningococice și cu Haemophilus influenzae de tip B pot duce la surzire și leziuni ale creierului. Prin comparație, riscurile vaccinurilor sunt febra ușoară, o mică diaree sau inflamarea locului unde a fost făcută injecția. Efectele secundare grave sunt extrem de rare, variind de la unul la mie, până la unu la un milion de doze administrate. Cazurile de deces în urma vaccinării sunt atât de rare încât nici măcar nu a putut fi elaborată o metodă de calcul al riscului la care este expus un copil atunci când e vaccinat. Acesta este infim. Vaccinurile nu sunt aprobate decât după ce, în urma testărilor, s-a stabilit că sunt sigure și eficiente, după care sunt monitorizate permanent, cu maximă atenție, de instituțiile însărcinate cu supravegherea lor.

5. Vaccinurile slăbesc sistemul imunitar al copilului.

Organismul unui bebeluș poate suporta fără probleme mai multe vaccinuri simultan, iar acestea nu-i slăbesc sistemul imunitar, ci, dimpotrivă, i-l întăresc. Omul e construit în așa fel încât, atunci când e sănătos, poate face față întâlnirii cu sute de mii, poate milioane de germeni. Infecțiile sunt cele care slăbesc sistemul imunitar. De exemplu, pe fondul unei infecții cu varicelă, un copil devine foarte vulnerabil față de periculoasa bacterie a fasceitei necrozante, care poate cauza infirmități grave sau poate fi fatală. De asemenea, copiii cu rujeolă sunt mai sensibili la otite, pneumonii, encefalite și tuberculoză.

6. Vaccinurile nu au un efect real, multe boli dispăruseră înainte să apară vaccinurile pentru ele, datorită îmbunătățirii condițiilor de viață, a igienei și a nutriției.

Este adevărat că igiena, salubritatea, nutriția de calitate și condițiile bune de viață micșorează riscurile, însă nici una dintre ele nu are puterea de protecție pe care o are un vaccin. Oricât de igienic ar fi mediul în care trăiește, un copil expus la o infecție o va contracta. Un exemplu concret se referă la infecția cu Haemophilus influenzae de tip B, a cărei incidență a fost redusă cu 99% în Statele Unite în urma campaniei de vaccinare din anul 1985. Până la respectiva campanie, nicio măsură de igienă nu reușise să reducă incidența bolii care cauza infecții grave la circa 20.000 de copii anual, provocând peste 400 de decese. O altă dovadă că vaccinurile sunt cele care reduc incidența bolilor este faptul că, de îndată ce sunt reduse programele de vaccinare, crește rapid incidența bolii. Când Marea Britanie, Suedia și Japonia au redus folosirea vaccinului anti-pertussis, efectul a fost dramatic și imediat. În Anglia, rata vaccinării a scăzut în 1974, iar până în 1978 s-au înregistrat 100.000 de cazuri de pertussis și 36 de decese, iar Suedia și Japonia au avut experiențe asemănătoare. Pe scurt, dacă oamenii nu se mai vaccinează în masă, boli dispărute sau parţial eradicate vor reapărea în cel mai scurt timp.

7. Vaccinurile provoacă exact boala pe care ar trebui să o prevină.

Acest mit este bazat pe speculația că vaccinul conține germenul care provoacă boala, deci… de ce nu ar provoca vaccinul însuși boala?

În realitate, singurele vaccinuri care conțin virusul viu sunt cele vii atenuate, celelalte conținând fie viruși morți, fie fragmente de viruși sau bacterii, fie chiar gene ale acestora.

Vaccinurile vii atenuate pot provoca, într-adevăr, simptome ușoare ale bolii, însă acestea sunt extrem de rare și nu se compară ca gravitate cu simptomele pe care le cauzează boala, în deplinătatea virulenței ei, atunci când copilul nu e vaccinat.

Un vaccin mai special care, în foarte rare situații (1 la 2,4 milioane de doze) poate cauza infecția, este vaccinul oral împotriva poliomielitei (OPV), compus din viruși atenuați. Din acest motiv a fost și retras de pe piață și înlocuit cu vaccinul inactivat (VPI) care e compus din viruși inactivați (morți) și nu poate provoca boala.

8. Vaccinurile provoacă autism.

Este una dintre cele mai vehiculate legende și se referă la vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR). “Bomba” a fost aruncată acum 15 ani de medicul englez Andrew Wakefield, iar panica pe care a generat-o nu a încetat nici astăzi, în ciuda faptului că cercetători din întreaga lume au demontat, prin zeci de studii, teoria lui. Mai mult decât atât, în februarie 2009, ziarul Times a publicat o amplă anchetă  prin care a demonstrat că rezultatele cercetării lui Wakefield fuseseră măsluite. Medicul a fost exclus din lumea academică și i-a fost retras dreptul de a mai profesa. Cel mai nou studiu care probează siguranța vaccinării, publicat pe site-ul instituției americane guvernamentale Centre for Disease Control and Prevention, la secțiunea “autism”, datează din martie 2013.

9. Vaccinurile conțin mercur, care este foarte toxic, sau alte substanțe periculoase, cu care copiii sunt otrăviți.

Toate substanțele care alcătuiesc vaccinurile sunt în cantități conforme cu standardele impuse de lege, care nu sunt periculoase pentru bebeluși. Aceste substanțe sunt folosite, de exemplu, pentru a inactiva microbii (formaldehina), pentru creșterea răspunsului imun (hidroxid de aluminiu) sau pentru conservare (fenolul). Multe dintre ele au fost reduse sau chiar eliminate din vaccinurile moderne.

În ce privește Thiomersal, conservantul pe bază de mercur acuzat de provocarea autismului (vezi mai sus), nu s-a putut stabili o legătură clară între el și autism (însăși Organizația Mondială a Sănătății a formulat clar acest lucru, încă din 2002).

10. Vaccinurile pot provoca sindromul morții subite la sugari (SMSS)

Unii părinți cred că vaccinurile pot provoca SMSS deoarece au existat cazuri de bebeluși care au murit de SMSS la scurt timp după imunizări. În realitate, numeroase studii au arătat că este la fel de probabil ca și copiii nevaccinați să moară de SMSS. Singurul factor de legătură între vaccin și SMSS este vârsta, însă presupusa legătură a fost studiată amănunțit, fără a se putea stabili vreo relație cauză-efect.

21.04.2015

Mai mult ...

Infectia urinara la bebelusi si copii

00:00

Infectiile urinare predomina la sexul masculin in primele 3 luni de viata, apoi devin mai frecvente la fetite. Adesea, germenii care provoaca infectiile ajung in tractul urinar pe cale ascendenta din zona perineului, bacteriile cauzatoare provenind de cele mai multe ori din scaun.

La fetite, infectiile urinare au drept factor predispozant uretra mai scurta, iar in cazul baietilor, infectiile sunt mai frecevente la cei cu penisul necircumcis.

SA RECUNOASTEM INFECTIA URINARA

La bebelusi infectia urinara este destul de greu de descoperit. Deseori singurul simptom al infectiei este febra sau o stare subfebrila prelungita care nu poate fi atribuita unei boli respiratorii sau digestive. Alteori, pe langa febra, copilul este agitat sau, dimpotriva, letargic, refuza alimentatia si nu mai ia in greutate. Tulburarile digestive precum varsaturile, diareea si durerile abdominale pot fi manifestari insotitoare ale infectiei de tract urinar. Uneori puteti observa ca urina bebelusului este mai inchisa la culoare, tulbure, sau are mirosul modificat. In plus, bebelusul poate urina mai des, cantitati mai mici de lichid. 

In cazul copiilor mai mari infectia urinara se poate manifesta prin disconfort sau senzatie de arsura in timpul urinarii, nevoia frecventa si greu de controlat de a urina, dureri abdominale sau lombare, febra, enurezis nocturn sau diurn. Urina poate fi mai inchisa la culoare, tulbure, sau poate contine sange.

CE ESTE DE FACUT ?

Daca suspectati infectia urinara la micutul dumneavoastra, va sfatuiesc sa consultati medicul deoarece, in lipsa tratamentului adecvat, poate duce la afectarea mai mult sau mai putin severa a rinichilor.

CONSULTUL MEDICAL

Medicul va examina cu atentie copilul si va recomanda preluarea unor probe de urina pentru identificarea germenilor responsabili de aparitia infectiei. La bebelusi urina se recolteaza prin recipiente colectoare periferice, cateterizare sau punctie suprapubiana. Uneori se poate indica si efectuarea unei ecografii renovezicale pentru infirmarea unei anomalii de tract urinar.

Daca testele vor demonstra existenta infectiei urinare, se va prescrie tratament cu antibiotice. Medicul este singurul in masura sa stabileasca care este cel mai potrivit antibiotic, in ce doze trebuie administrat si pentru ce perioada de timp. Ingrijiti-va ca bebelusul sa primeasca medicatia conform prescriptiei medicale si nu intrerupeti tratamentul mai devreme, chiar daca starea micutului se imbunatateste si febra cedeaza. Altfel, riscati aparitia unor complicatii nedorite.

Ultima actualizare:17.12.2014

Mai mult ...

Copilul face pipi in pat - Enurezisul nocturn

00:00

URINARI IN MIEZ DE NOAPTE

Enurezisul nocturn reprezinta pierderea de urina in timpul somnului. In jurul varstei de 18 luni, copiii constientizeaza deja cand urineaza, insa controlul sfincterian se obtine, de obicei, intre 2 ani si jumatate si 3 ani si jumatate, maxim 4 ani. Totusi, urinari izolate pe timpul noptii pot sa mai apara pana la varsta de 6 ani, fara a fi considerate patologice. Daca dupa aceasta varsta copilul inca uda patul noaptea, se considera ca acesta sufera de enurezis primar, iar in cazul in care dupa o perioada de cateva luni, chiar ani de zile de la obtinerea controlului sfincterian, copilul uda dintr-o data din nou patul, se pune diagnosticul de enurezis secundar.

CARE SUNT CAUZELE ENUREZISULUI NOCTURN ?

Enurezisul nocturn secundar apare de obicei dupa un eveniment sau o situatie stresanta pentru copil. Din experienta, voi prezenta cateva posibile situatii cu potential crescut de declansare a enurezisului nocturn secundar:

• aparitia unui nou-nascut in familie, o surioara sau un frate mai mic, care pare sa acapareze toata atentia parintilor,
• plecarea parintilor in strainatate cuplata sau nu cu mutarea la bunici sau alte rude care, cu toate eforturile, nu reusesc sa suplineasca parintii,
• primirea unor calificative slabe la scoala sau a unor pedepse mai mult sau mai putin severe din partea parintilor,
• actele de violenta domestica orientate asupra copilului sau a altor membri ai familiei.

Uneori, enurezisul nocturn poate fi cauzat de infectia de tract urinar. Astfel, daca un copil care inainte nu uda patul prezinta enurezis insotit de febra, dureri abdominale, urinari frecvente pe parcursul zilei insotite de senzatie de arsura sau usturime locala, si mai ales daca observati prezenta sangelui in urina, adresati-va medicului deoarece poate fi vorba despre o infectie urinara.

CONSULTUL PEDIATRIC

Medicul va va intreba in ce moment al noptii uda copilul patul, cat de des se intampla acest lucru si in ce circumstante.

Apoi, medicul va examina cu atentie micutul acordand o atentie deosebita abdomenului. In cazul existentei unei infectii urinare, copilul poate simti durere la palparea burticii. Daca in urma examenului clinic completat de teste urinare, se stabileste diagnosticul de infectie urinara, tratamentul consta in administrarea de antibiotice. 

In cazul enurezisului nocturn se vor prescrie medicamente adjuvante in controlul pierderilor urinare nocturne si veti primi sfaturi in legatura cu minimalizarea riscului de producere a acestora. Sfaturile mele:

• Nu oferiti micutului lichide cu 2-3 ore inainte de culcare.
• Ingrijiti-va ca micutul sa urineze chiar inainte de a merge la somn.
• Premiati noptile "uscate" plasand pe un calendar de perete cate o steluta stralucitoare sau o bulinuta rosie pentru fiecare noapte in care copilul nu a udat patul.
• Daca urinarile nocturne persista in ciuda aplicarii metodelor de mai sus, treziti copilul dupa 2-3 ore de somn pentru golirea vezicii urinare.

De obicei, combinarea metodelor de mai sus cu tratamentul medicamentos rezolva problema enurezisului nocturn.

Ultima actualizare:17.12.2014

Mai mult ...